Era un geam mic, cel pe care l-am inchis. Simplu, fara niciun efort, am departajat biroul de ramurile cu flori roz. E numai un geam insa, primavara aia a ramas totusi dincolo. De part-astalalta e barbatul ce merge in genunchi si caruia, nu stiu din ce motiv, ii zaresc mai intai pantofii. Diferiti, din piele moale, uneori albi. Pedant, o avea lentile de contact si pentru ca il privesc, dar nu il vad, mi se pare ca sunt doi. un mare fas.
O gura mica nu mai poate spune povesti si nici nu mai are chef sa se hraneasca. Si nu-mi mai pasa daca sunt prea slaba, prea inalta, prea frumoasa. tu ma privesti, iar eu ma gandesc ca oi avea ceva pe fata.
Doar un zambet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu