plati

a inviat john snow si asta ma costa 100 de euro pe luna si lipsa gandurilor de aici.
experienta mea in cadrul targurilor tematice sporeste si, recunosc ca, cel mai bine ma simt in atelier si nu in locul care imi asigura painea de pe masa, din pacate.
vad cum sporesc ideile competitorilor mei, doar ca reactie la initiativele mele linistite si asta nu face decat sa ma incite sa le spun la nesfarsit: dragilor, e loc pentru toata lumea.
sunt fericita cu tabloul meu cu fluturi, chiar daca nu am prins nicaieri un semn al trecerii mele.
as face niste studii, daca nu ar trebui sa le platesc.
as mai face unul, daca nu ar trebui sa platesc pentru asta.
deja platesc.
pe toate planurile - platesc material, platesc moral, platesc fizic.
mi-s buna de plata.

pe in.delete

"si nu vom ezita niciun moment...sa dam guvernul jos" sau asa ceva. urmeaza un an de liniste intre granitele noastre, apoi circul se va relua exact de unde am ramas si o sa ne spunem "bai, deci a trecut un an?!" sau am visat, "la naiba", ca la un moment dat, fix pentru o secunda cat o seara in strada, ni s-a parut ca ceva se va schimba. 

toate mortile acestea au lasat urme pe pielea mea, dar una, cea a micutei teodora, care nu a vrut sa vina pe lumea aceasta, in momentele acestea, a muscat din mine, asa ca, dragul meu, acum cand tu vii, in aceleasi vesminte plimbate prin apus, eu nu mai sunt intreaga si, in general, nu mai sunt. 

despre toate lucrurile pamantesti iti spun maine pe indelete.

my system is shutting down

daca tot au primit semnalul ca au sucombat, in ultimele doua saptamani, celulele au pornit sa se razvrateasca rand pe rand. glezna, stomac, piele, urechi. le flutur public steagul alb si le soptesc ca o sa fiu cuminte, o sa mananc si o sa ma pun in pat devreme.

recomand

jucariile din sticla.
ca si borcanele din sticla.
sticlele din sticla.
gandul din sticla.
geamatul din sticla.
si orice alt ochi de geam, ce va lasa privirea sa fuga dincolo. cat de putin.

dupa ce mor(i)

nu mi-a fost frig, nu mi-a fost cald si asta, slava cerului de-aproape, a facut sa treaca ziua in cel mai placut mod cu putinta, mai ales ca am avut buna inspiratie sa imi iau o carte in rucsac. poveste siropoasa, de sambata petrecuta printre obiecte create de fiecare dupa putinta, in care altii, oarecare, au venit printre noi sa admire obiectele expuse pe pereti. nu ca pe niste cai verzi, ci ca pe niste armasari de arama din povesti de demult.

inteleg ca duci dorul meselor luate impreuna si te trezesti chemandu-ma cand aduni ultimii struguri parfumati de pe bolta, ultimele legume de prin gradina, ultimul gand de peste zi. 

deci dupa ce mor, chiar mi-e indiferent de bine. si bine ca nu mi-e frig.  

ziua in care am murit a fost ieri si nu conteaza

hai sa iti spun cum sta treaba pe bucla: ai avut dreptate sau ai dreptate, ca nu stiu daca mai traiesti sau esti mort. 

deci, sunt la capatul unei alte bucle - povestea se incadreaza in acelasi perimetru, dar parametrii sunt putin mai evoluati (atat cat putura ei in zece ani). 

ieri am murit ca leo gurski (desi dramele aici sunt la nivel micro). intai cand ai sunat, apoi cand am sunat, apoi cand m-am ghemuit pe parchetul rece, apoi cand am plans, apoi cand i-am sunat pe rand pe d, a si m (care nu mi-au zis decat ca acum pot sa imi vad de viata mea, asa cum e ea, ceea ce m-a determinat sa nu mai sun si pe l si v), cand m-am ridicat (dupa ce mi-am imaginat ca ma crestam cu o lama pe interiorul coapselor, ca sa scap de cealalta), cand am spalat toate canile, cand am traversat podul de la izvor, cand am stat in metrou, cand am ajuns acasa, cand am facut dus, cand am baut ceaiul, cand am tradus o brosura, cand te-am smsuit, cand m-am pus in pat, cand m-ai smsuit, cand am adormit. 

cand m-am trezit, am murit iar, si am murit si cand am zarit inploaiatorentialadeazidimineataopalarie depielepecapulunuidomncetineainmanaobucatadelemnsculptatainmotivetraditionale, dar nu erai tu (evident), cand am vazut iar ce ai scris in josul firelor mele de lavanda in acuarela, cand au venit musafirii, cand au plecat, cand am plecat, cand am traversat iar podul, cand am mers cu metroul, cand am ajuns acasa, cand m-am apucat apoi de tot si orice nu mai conteaza. 

nu a venit nimeni, nu a plecat nimeni, nu conteaza. a doua nu e prima, prima e prima, restul nu e nimic si nu conteaza. 

"sper ca nu ai tras usa dupa tine (si odata cu ea, tot universul)".

"scrii bine"

te inseli. pana si gama m-a picat la test. 

oct

nu pot sa cred ca am sarit peste septembrie, ca si cum as fi aruncat piatra direct in casuta lunii urmatoare, o piatra colorata in forma de casuta, normal, pentru care se ridica intrebarea "la ce e buna?", desi marturie sta textul de la "explicatii". mi-am dat un an pentru ce urmeaza si inca nu ma straduiesc suficient, pentru ca s-a contractat timpul, se precipita lumea, se moare, se spun vorbe aiurea din ureche in ureche. 

vreau sa ma ghemuiesc sub o patura si sa zac acolo o saptamana. 

asta inseamna sa fii

comentarii la acest video: https://www.youtube.com/watch?v=RJkercFGh10

qed

sapte sapte

cald.
trei scaune din lemn moale, mirosind a padure.
doua buze moi, sub felinarul ciobit, in miez de noapte.
maine e luna plina, nu?
sambata.
tu vii pe zece.
moale si disponibil.

eneagon

hai ca trebuie sa iti spun asta, ca sa mori de ras, de plans sau de ciuda. stau si pazesc usa blocata a balconului, cu toate luminile aprinse, asta pentru ca in jur de ora douazeci si trei am auzit niste zgomote ciudat in intunericul de acolo si am ramas pironita in hol, cu toate luminile aprinse. am sunat la x, y si z, care au venit cu laterne, bate si pistoale si au scotocit prin toti cei chiu metri patrati ai balconului si n-au gasit nimic, ba chiar s-au crucit (pe furis, dar i-am zarit cu coada ochiului), vazand plasele de tantari din sistemele bine prinse de rama metalica a geamului de la balcon. ok, mi-au blocat inca un geam si au plecat in casele lor, in paturile lor, in noptile lor, pline de vise grozave. si m-au lasat aici. si nu ma intreba ce fac la ora asta, ca nici macar nu muncesc, asa cum ar trebui, daca tot pierd noaptea cu luminile aprinse. as putea sa trec prin cele opt pagini cu masoni sau as putea sa trag bicle in tuse si culori, dar nu, nu, eu ma uit la best of. best of the voice, talent and so on. si din cand in cand trag cate o privire pe un ochi de geam de la dormitor, pe unde se zaresc niste forme de viata tinere, care beau alcool si palavragesc. 

cand or da zorile, ma duc sa ma culc. cand o iesi soarele, ma duc la bazin. nu m-am balacit destul vara asta. cand o veni luni, ma duc la serviciu, dupa o vacanta lunga. apoi o sa inceapa gradinita, nelipsitele raceli, dureri de gat, de urechi, muci si vizitele repetate la pediatru. pana la craciun. cand totul se va fi lamurit. 

noua.

mult, domnule, mult

hai ca nu pricep cum de ajungi la zicerile acelea de deMULT, de nici nu mai stiu ce doream sa exprim in ele, dar ce stiu cu siguranta este ca ma eliberau, ca si cele de acum. e atat de cumplit dupa saisprezece ani sa te desprinzi, mai ales cand auzi ca in urmatoarea luna, cel MULT pana la sfarsitul anului, omul asta va disparea. desigur, nu in neant, ci cateva judete mai incolo, dar MULT prea departe. si pana la urma, nu pricep cum dintr-un paragraf de fb sa se iste imediat o asemenea intrebare - atata nesiguranta in jur, plus frustrari. plus "trebuie sa fac repede rost de x mii de lei, ca se trezi si asta sa isi plateasca studiile in luna august". grozav. maine plecam la mare.

vacanta etc.

la pensiunile astea din ro, la munte sau la mare, oricat de multe comentarii, stele, puncte etc apreciative ar avea, calitatea serviciilor este cu mult sub nivelul punctajului de pe siteurile turistice, de prezentare etc. camerele sunt intotdeauna mai mici ca decat par (de-acum o sa intreb cati mp are camera), lenjeriile bleumarin sunt odioase, baile-s decent de curate, dar picura apa la robinet, para dusului e defecta, colacul wc-ului se zgaltaie, senzorul de la lumina se stinge cand esti in cabina de dus, usile glisante ale cabinei nu se inchid cum trebuie, scurgerea e infundata etc. "bucatarie complet utilata" inseamna ca este plina cu toate resturile de vesela de acasa - de exemplu, 6 ibrice - toate sparte si ciobite, 4 sisuri bune de injunghiat porcii, furculite de tot soiul (de la celebrele pomeni probabil, caci altfel nu imi explic de ce nu erau macar doua la fel), multe cescute de cafea, dar nicio cana, un prajitor de paine, la care se tine manual butonul de pornire pana cand ti se prajeste painea, un singur frigider de marime medie pentru 14 camere etc. copilul impune sa iei de acasa o multime de lucruri, dar recunosc ca ma asteptam sa gasesc macar un ibric ok. insa in exterior pensiunile toate-s mandre si rupte din soare, cu muscate rosii si petunii mov atarnande.

la 4 ani, e mai simplu cu copilul in vacanta. pentru un copil mofturos la mancare, se gaseste o supa buna si o pizza, plus un iaurt seara si o cana de lapte cu paine prajita dimineata, plus o banana si niste biscuiti la gustarile dintre mese. adora telegondola, telescaunul, telefericul. rezista la 45 de minute plimbare prin castel, muzeu, expozitie etc. daca ai ghid de povesteste sau daca ii povestesti tu, cu elemente de asociere din povestile pe care le stie: "aici era o sala de bal ca in regatul de gheata", "aici primeau oaspetii regele si regina" etc. poate merge 3 km pe jos, panta lina.

PS anul acesta (ca la anul nu se stie) la sinaia se mananca bine si ieftin numai la restaurantul alex (specific unguresc) si bine si mai putin ieftin la terasa artemis a hotelului new montana. recomand si prajitura casei de la restaurantul hotelului anda. de irish nu's ce a ramas doar numele, cerdac si steak house - supraapreciate. taverna -  megasupraapreciata. 

frang ura

ma asteptam sa scrii tu in locul meu, in fiecare zi, in acest iulie, mai putin obsesiv ca altele si mult mai agatat in realitatea mea. ma infurie toate demersurile anapoda legate de cazul de la vaslui, oricat de saraci cu duhul am fi, oricat de informati si scoliti, oricate hashtaguri si oricate hartii scrise de mana am flutura in fata celor dinaintea noastra, oameni buni, ti-este rupta fiinta pana la moarte, indiferent de cata iubire, compansiune, grija te inconjoara apoi, esti rupt in doua, ce e de vindecat se vindeca, insa prea putin, prea putin. 

te simti inselata? ma intreaba D. bai nu. ma simt jecmanita - e o diferenta ca de la un acoperis de tabla la un acoperis de stuf de 38 euro per mp, rezistent 50 de ani. si ma indrept in linie franta catre 40. stiu ca iti plac franturile. 

sunt o frantura.(in) frang ura.

e atat de bine sa razi

acum ca ne-am linistit
si cu mie, tie, vie
si alte consoane inainte de ie,
sa ne tragem o ie si
sa privim cu nesat
catre luna ce va sa vie
cu palarie
adevarata, si nu tichie
cu margaritare
pe-un strop de chelie.

imi place cand iti uiti palaria pe o banca de piatra in parc, asta inseamna ca esti absorbit de discutie, de rochie, de vreme, de mine si mai ales cand te catari, in joaca, pe braul de beton al gardului de fier forjat si fredonezi trilul unei pasari negre cu ciocul galben (mi-ai si spus cum se numeste, dar am uitat) si apoi ne sarutam si coboram veseli pe toata calea victoriei, povestind, povestind, povestind. si razand.  e atat de bine sa razi.

umerase

deci, la ce papadia campului mi-or fi trebuit umerase de fix 12 lei?!
acum as fi fost bogata. 

quiet nights of quiet stars*

mai sunt cateva zile pana cand imi incepe obsesivul iulie si tu pleci incolo si-ncoace, iar eu ma inec in ii, ppt-uri, digestive si bani risipiti, pe usi, obloane, dusumele, grunduri si baituri, drumuri lungi cu masini mari, doua tone de pietre de rau, ganduri si vise de craciun, politica si houellebecq.

* stacey kent, neaparat cu rosu, foarte sec

a murit jon snow

si s-au furat povestile - lucru specific romanesc, daca ma intrebati pe mine. nu se poate ca timp de 45 de minute, membrii corului respectiv sa cante numai melodii dramatice, e adevarat, de prin desenele animate, dar totusi triste si foarte ascutite ca ton, in timp ce sala este plina de copii intre 4-10 ani. sonorizare proasta, povestitori asijderea, fara pic de lipici la copii. nicio mentiune in afisul spectacolului, ca micutii ar putea necesita casti de protectie, avand in vedere volumul sunetului. si nici ca de pe primul rand de la balconul operei comice, un copil nu are cum sa vada scena. in ultimele 15 minute, cateva melodii mai vesele au salvat o dupa-amiaza extrem de ploioasa de vara. 

mai povestim.

sweet damage

urasc sa nu scriu cateva zile, mi se pare ca ma rup de tine prea mult timp, timp in care mintea ta incepe sa impleteasca navoade, numai bune sa raman agatata in ele. doua zile la rand am mers cu trenul pana in s, din puerila incapatanare de a nu dormi peste noapte acolo (desi stii cat imi plac camerele de hotel) si de a-i lasa visele nesupravegheate. in fata mea au calatorit: o fata in rochie de vara, cu bentita rosie de panza si bucle negre, care a coborat in p si de care m-as fi putut indragosti, o alta fata cu bocancii plini de noroi uscat, care s-a intins de altfel pe bancheta din fata si care mergea acasa, unde avea de gand sa doarma mult, dupa ce isi va fi facut o omleta grea cu ciuperci si telemea (mainile ei erau pline de zgarieturi), un tip cu tatuaj nesemnificativ, care a butonat telefonul, zambind din cand in cand. am citit din cartea adrianei pana m-am plictisit de peripetiile domnului presedinte - la pagina 70 m-am plictisit de tot si am abandonat-o. la intoarcerea fara reintoarcere am calatorit cu masina, alaturi de o jurnalista binecunoscuta, volubila si placuta, mult mai frumoasa decat la tv, in fata careia m-am surprins placut, infatisandu-mi sinele autentic.

dragul meu, micuta urbe s era verde. cu o zi inainte de calatorie, m-ai desprins din palma ta stanga, pe care mai zaboveam inca, si nu din inertie. atat de dramatica si dura a fost desprinderea, incat a trebuit sa tes un intreg act, numai pentru a-mi acoperi naruirea. eu chiar credeam ca m-am vindecat. 

c'est le temps que tu a perdu pour ta rose qui fait ta rose si importante. nu e pacat de timpul acesta?

bej

nu inteleg de unde interesul acesta subit si, mai ales, nu inteleg de ce avem doar doua ore, de la 3 la 5, timp in care unul sta in casa cea mare, iar celalalt se plimba pe drumuri, pana la 5, cand unul iese si celalalt se apuca de sedinta, nu ti se pare ca e absurd sa nu ne raspundem la smsuri dupa ce incepe ploaia, pentru ca, na, stam acasa, fiecare in patul, fotoliul, canapeaua lui, cu o carte deschisa in fata si o sticla de lichid amarui intre picioare, langa pat sau pe masuta pliabila, rotunda, din  lemn prelucrat in stilul vintage, acela pe care il intentionezi pentru dulapiorul cu papadii, colorat in verde, cand ar fi trebuit sa fie bej. ce culoare e asta? bej.

raspunde-mi.

somn

bookfestul acesta s-a finalizat doar cu trei carti. houellebecq, supunere, cavadia, vina si saftoiu, cronica de cotroceni. dorita, recomandata si, respectiv, de curiozitate, pentru ca insasi autoarea a precizat ca toata lumea o sa vada mai intai picanteriile si abia apoi, daca (oare?), aspectele politice. va spun eu cat la suta detin in text treburile fara cancan, o sa urmaresc ca amuzament numai aceste aspecte. sau poate nu. ma irita insistenta din online, concentrata pana la surescitare in intervalul dinaintea dusului de seara.

"cadourile sunt atat de neinspirate" - lucrez la scoaterea din minte a gandului acesta spus cu voce tare, intr-un cadru inadecvat.  si mi-s somn.

dupa un reportaj cu specialisti it

"-adica oamenii astia stau toata ziua si scriu linii din-astea!?
- da.
- toata ziua, scriu linii, asa, la nesfarsit?
-da
-pentru orice "divais" trebuie pagini din-astea neintrerupte de linii?!
-da.
- ?!!?"

pustiire prapad pacoste papadii*

as vrea sa fii mai batran si,
eventual,
sa mori maine.
sa iti ramana doar noaptea asta
pentru a-ti verifica emailurile,
pentru a da declaratii
si a promova gaurile negre.
una mai presus de toate,
aceea in care, tu nu stii, 
te vei pierde
fara urme
fara smsuri
fara landrover
fara mangalia
fara case
fara cinci minute
fara "ramane cum am stabilit"
si, mai ales,
cu ea.

*poem, ce nu pricepi?

golurile

uite cum ma domina ratiunea zilele acestea si nu impulsul agresiv de a pleca si a-mi baga toate papadiile in punga.  reusesc sa-mi epuizez toate resursele si nu asta ma enerveaza, ci mai degraba ritmul in care se desfasoara totul. aud ca un copil a iesit pe poarta gradinitei sa adune niste jucarii, aruncate de colegi. a iesit asa, pur si simplu, poarta era descuiata, portarul ia-l de unde nu-i, conducerea la aer. noroc ca s-a intors copilul. acum, peste zi, ma gandesc la asta, in loc sa ma gandesc cum sa acopar golurile.

indezirabil/a

am cinci lei cu un colt lipsa, nu am mai gasit uleiuri la "lidalul" din colt, dovada ca stau intr-un cartier de artisti, madama este cam in toate titlurile, targul de carte incepe poimaine, pentru prima oara-n viata am refuzat un job, am dat opt lei pe un istoric de artera, vad ce-mi cladesc doar in poze, prezenta mea irita la culme, piesele de la teatrul elizabeta exceleaza prin "chilotaraie", citesc "oile privesc in sus" de doua luni, casutele vor fi arse pe 28, trimit stelute in stanga si-n dreapta, omul de langa mine nu-mi inspira nimic, dulapul asta verde trebuie finisat etc.

retez

exact la asta m-am gandit azi, dupa intalnirea nebunelor pe tabla de sah a marii institutii legiuitoare - sa-mi retez marile realizari si esecuri si sa o iau de la un zero, cu draga mea draga alaturi.

si sa nu uit

parinti

doua povesti m-au amarat astazi. 

o familie isi vinde apartamentul, ca sa isi ia un apartament mai mic,  intr-o zona mai putin costisitoare, deoarece nu isi mai permit sa plateasca intretinerea. copiii lor, doi la numar, sunt spre adolescenta, le trebuie tot felul de lucruri, sunt copii buni, cu parinti care muncesc. sunt copii foarte buni. 

o alta familie isi aduce copilul de 11 ani in pragul disperarii printr-o presiune fantastica si cerinte exigente, sase ore pe zi de lucru la matematica pentru a participa la admitere in clasa a cincea la un liceu cu pretentii din bucuresti. copilul intra in primii 30 din 200 si, parintii, care isi schimba intre timp planurile, hotarasc ca acesta sa nu mai mearga la liceul respectiv, pentru ca e prea departe de casa. copilul va da in luna iunie examene la alte licee. cinism feroce.

du-te la padure

simt ca voi muri de gat cu codul asta - se fac cel putin trei ani de cand se zvarcoleste in chinuri. 

parinti cu copii la gradinita

bai, sunt nervoasa si la ce esti bun, daca nu la primit nervii mei, in randuri. 

am identificat cinci categorii de parinti: aia care expun, in texte largi, problemele cu care se confrunta institutia de educatie timpurie si prescolara si intreaba suav grupul de parinti daca este dornic sa se implice; aia care, dupa ce citesc ce era evident, vin cu solutia concreta de realizare a ceea ce primul grup de parinti a semnalat; aia care sunt de acord cu tot ce se propune - adica scriu grupului "sunt de acord" si atat; aia care "eee, pai mai avem doi ani si doar nu ne apucam noi acum sa schimbam lumea, ca nici nu incepe, nici nu se sfarseste cu noi" si aia care nu spun niciodata nimic.

atat. ca dupa asta, fu tacere. o tacere grea, surda, oarba si fututa de soarta. adica batuta de soarta.

va urma. 

(ca nu s-o sfarsi lumea cu noi, dar macar de-un doi la suta ne putem mobiliza).

just try and try and try pe repeat, altfel cum

ce zile oarbe si cum se duc...si gata cu momentul liric, duca-se pe papadii.

ai fi zis ca cele doua randuri m-ar fi putut scoate din letargie, dar nu, ele doar explica aprecierile de deunazi, cand a aparut primavara in florile roz, lipite oarecum de acoperisul casei. abia acum le-am priceput, dupa cum, in ultima vreme, reactionez cu greu la toate lucrurile si crap sa mai simt niste valuri in pantec.

tu te-ai eschivat primul, apoi a inceput si b sub oarece pretext. ma gandesc ingrijorata, daca baietii astia tineri ar putea continua, daca ar fi capabili sa ma motiveze cumva sa investesc mai departe. 

deocamdata nu-mi iese mare lucru, dar schimbarea e iminenta. 

;)

daca nu zici nimic, degaba te-afisezi.

pai da

cred ca nici nu va dati seama ce de acte caritabile fac societatile comerciale, care au drept obiect de activitate electronicele etc.!!

m-am aflat in postura de a atrage atentia ca, intr-o institutie de invatamant, nu exista un videoproiector si un ecran de proiectie si am cerut ajutor la domo, altex, emag, pc garage, evomag si flanco. ei bine, altex nu s-a sinchisit sa imi raspunda; domo, emag, pc garage si flanco au zis ca ei deja sunt implicati pana peste cap in astfel de proiecte si eu nu mai am loc - ca bugetul pe anul acesta nu le mai permite. pot sa inteleg asta, in masura in care imi zici ca ma ai in vedere in bugetul de la anul. 

evomag mi-a raspuns prietenos si mi-a dat si o solutie, cu date de contact cu tot. am fost peste masura de placut socata. nu este o solutie permanenta, dar macar ma pot baza pe cineva. 

florii placute.

soc cu s de la si p'a ta

hai ca am vrut sa iti spun despre variatele patanii ale interactiunii dintre parintii copiilor ce-s colegi de gradinita, dar o las pe zilele urmatoare, caci sunt inca sub soc. 

pot sa mentionez doar ca un parinte nervos a aruncat asupra mea un camion de papadii putrezite, pentru ca nu si-a citit emailurile la timp si m-a asteptat ieri, intamplator 1 aprilie, intr-un loc prestabilit, pret de 30 minute, interval in care eu nu am aparut, pentru ca, asa cum mentionasem in emailul trimis cu 2 zile inainte, intervenise o reuniune. 

nu pricep cum ar putea crede un parinte al unui copil de gradinita ca alt parinte al unui coleg al copilului sau poate face o gluma proasta de ziua pacalelilor, cand in joc este organizarea unui eveniment pentru saptamana altfel, destinat copiilor intregii grupe?! si cand acelasi parinte asupra caruia iti versi nervii din neglijenta este singurul care pune mana si face. 

"pai eu nu va cunosc, doamna". corect.
eu sunt aia care a organizat serbarea de craciun, activitatile de martisor, actiunile din saptamana altfel, vinerea de dinainte de paste. si papadiile din calea ta. transparent, cu poze si bon fiscal. ca tot e in trend.

luv but backwards

ca sa pricepi trebuie sa ajungi acolo. sa extinzi perceptia si automat, sa constientizezi lucruri, sentimente, gesturi etc. ce-ti erau straine inainte. caci da, este inainte si dupa. doua lumi cu doua luni.

papadii cu soare.

*jurnalul meu si al altora

orbitor

grozav. bunicii copilotului erau romani, valcov avea peste o suta de tablouri, sumele mitelor care se invart la tv ma naucesc in comparatie cu rochiile si caprele lui grebla, mirul a cazut in derizoriu. 

ma mai invart printre ei o vreme, observandu-i realizez ca cealalta parte nu are mari sanse decat daca se mobilizeaza sa se implice, nu-s deloc optimista. eu o sa o iau la goana curand, avand grija sa nu depasesc limita de cinci mii.

lume amara.

trec anii

modalitatea prin care fac fata termenelor limita stranse este aceasta: peste noapte, lucrez doua ore, dorm doua ore, lucrez doua ore, dorm doua ore etc. dupa trei nopti de acest fel si o predare la termen, dorm jumatate de zi, ma trezesc, beau un ceai de ghimbir cu lamaie si miere si adorm la loc. de obicei, a cincea zi, eram in regula. acum, ma simt ca lovita de papadii.

prima zi de primavara

cum fu prima zi de primavara dupa gustul meu, papadiile s-au ingramadit sa-mi frece linistea si era cat pe ce sa f.t mutra unui copil de 6 ani si de fapt nu pe a lui, ci pe a maica-sii, care nu a reusit sa il struneasca si a invadat spatiul copilei mele, inghesuind-o si inghiontind-o cu ghidonul trotinetei, lipind-o de foaia, pe care era dornica sa deseneze ceva lac, rate si copaci. a desenat crispata si si-a pierdut in balarii toata dornicia. papadiosul a luat apoi un creion negru si si-a varsat frustrarea pe tot desenul, urmarit indeaproape de mama lui. nu a plans nimeni.

acum desenam papadii.

ploua

mi-am imaginat ce s-ar intampla daca te-ai retrage fara sa ma anunti. m-as prabusi si m-as construi aproximativ la loc, dar dupa un timp (destul de lung). 

in ceea ce te priveste, lucrurile nespuse la momentul potrivit ajung sa se rostogoleasca in mine, cu viteza crescanda. asa se face ca acum simple replici au devenit romane fluviu, ce stau sa mi se verse de pe limba. 

ai o gramada pe cap. si in cap. si pe langa tine. (asta, ultima, ma scoate din sarite cel mai des).

Viroze

Se tin ca scaiul de bietii copii de gradinita, care 2/3 din timp le petrec acasa. Si ce te faci cand si mama, si copila, si persoana care te ajuta se pricopsesc cu viroza, de le doboara pe toate trei. Apelezi la clinica privata, unde afli ca e ultima consultatie gratuita a abonamentului (copiii de gradi se imbolnavesc mai mult de doua ori pe luna); ti se da o schema de tratament; pleci cu schema si copilul inghite butelci de siropuri, care mai de care - Mucosolvan, Imunomix, Aerius, Sinupret si inhalaeaza alte substante cu nume complicate. Dupa doua saptamani, copilul tuseste in continuare, mama e doborata de febra, doamna, care are grija de toti, e cu o zi inaintea acestor simptome. Copilul inghite acum Prospan, mama transpira, doamna e mai bine. 

Pregatim totusi si o ridiche neagra cu miere. Va spun daca are vreun efect. 

Va urma.

iti povestesc despre tot ce s-a intamplat luna aceasta

intre a te ridica sub pretextul unui pipi doar pentru a o suna ca urmare a apelului sau si a muri sufocat, exact in acel moment, in fata mea, as fi preferat a doua varianta. metaforic vorbind in ambele cazuri. 

de-abia astept sa vad ce efect va avea asupra ta traiul intr-o singura camera, impartind peretii cu batranul cuplu de bogatani prinsi in capcana apartamentului de la etajul 8, sub iluzoria imagine de libertate, data de pozitionarea blocului intre doua parcuri celebre ale urbei. cred ca vei pleca destul de curand si ma pregatesc deja pentru asta. am un cufar, pe care ti-l voi darui. tandari.

stiu ca ideea de a ma lega fedeles ti s-a intiparit adanc pana in strafundul (mic-mic-mic al) neuronilor ce ti-au mai ramas nealterati. am reusit sa te stric. desigur, pana in momentul in care apare madam agrafa. atunci totul se duce-n papadii.

ce-mi place sa tin oamenii departe pastrand apelativele la persoana a doua plural. bineinteles, doamna, copilul dumneavoastra este neadaptat zilelor pe care le traim toti, cu mai multa sau mai putin ardoare. dar nu va ingrijorati, o sa staruim pe dificultatile de comunicare si atunci veti fi fericita, pentru ca diferentele dintre fii dumneavoastra se vor atenua. si apropo - gatiti foarte bine prajituri cu ciocolata si va cred. cu asa personaje prin preajma si prin pat, nici nu e de mirare.

o fetita mica imbracata intr-o pijama bleumarin cu inghetate roz cara un cufar maro, de doua ori mai mare decat ea. nu era fetita aceea din "ghita-portita". maine, o alta fetita va scapa de un aparat dentar, dupa 4 ani si o bucata de mandibula lipsa. fetitele trebuie sa creasca si o vor face pana la urma. 

am vazut 4 din filmele de la oscar. mi-au placut toate, mai putin birdman, pe care m-am hotarat sa nu il revad, avand in vedere toate comentariile lui ctp. raman asa, in ignoranta mea de cinefil ocazional. 

si ma duc sa dau viata catorva animale de primavara. 

zboara, papadie, zboara

e starea de-ti vine sa incepi cu "bai, deci", cand alice e in tara papadiilor si zboara pe toti pufii oportuni, care i se scutura in cale, caci fiecare, draga v, poarta o samanta, o idee, o maslina, o atentie.

pe tine ce te tine treaz noaptea?
pe mine un prapadit de caine, ce fugareste si omoara oameni, chiar in fata institutiei, unde nu mai calc decat ca...aaa...persoana ascultata de urechile marelui iepure alb?

despre haine

vestea ca pleci din oras pentru trei zile ma preocupa trei minute pline, timp in care, de fapt, imi listez in minte toate lucrurile amanate de ceva vreme plus actiunile rezultate in urma sarcinilor de serviciu. deci, drum bun pe calea papadiilor, cu tot cu drapelul tau in carouri negre si kaki, pe care il fluturi ostentativ alaturi de un nepotrivit pulover de culoare oranj.

se pare ca unele zambete tampe ce zac pe obraji de dimineata pana seara au la origine cele mai neispravite motive, ca de exemplu nevoia imperioasa de a turna pe corp/camasa/fular/palton 100 ml de parfum la vederea unei simple rochii de lana, de culoarea vinetei, imbracata desigur pe un trup, sa zicem, in regula.

nepotrivit

mi-e frig tot timpul si nu pricep de ce ma straduiesc atat sa iti fac pe plac, cand tu pleci, vii, o iei la stanga, cotesti, mai suni, te urci, planezi si, in general, esti ca puful papadiei: usor si zglobiu.

adevarat - caciula aceea te-ar fi adus la postura de strumf.

circulati

stau cu picioarele sub mine pana imi amortesc si nu le mai pot misca decat dupa cateva secunde bune, timp in care imi trec prin cap numai imagini macabre, care nu te includ, desi ai fi putut sa fii si tu, in dreapta de data asta, dar numai daca ai fi crezut macar putin in deprinderile mele de sofer.

cea mai depresiva zi a anului indusa de o doamna de la stiri. o poza te poate linisti.

isn't it ironic

am uitat sa iti spun ce citesc zilele acestea.
rosshalde, hermann hesse.

let's bike

da, nici mie nu mi-a venit sa cred ca fosta hannah montana mi-a agatat timpanul cu o reinterpretare a lui jolene si, uite asa, am schimbat stirile pe vh1 clasic toata dimineata. s-au nascut idei pentru care am dat sfoara-n tara si au aparut si amatori si furnizori, in clinchete de claxoane.

cercelul pierdut e povestea altcuiva. tie doar ti-e teama de conexiunea dintre onduleurile mele si cele ale posesoarei. hai ca sunt in trend, niciun motiv de ingrijorare.

sa branduim si papadiile (sunt plina de idei, hm...)

sinonime

s-a pierdut un cap si s-a cautat pret de 45 de minute, fara succes. o sa cumparam altul, ambalat intr-o punga colorata si dupa ce il vom monta/fixa/rasuci, ne vom imprieteni. eu voi incerca sa imi domolesc toate (dar toate) strafulgerarile instantanee, iar tu vei ramane cu lemnele, calul si tiganul tau (no offense). 

apoi vom inrama majoritatea instantaneelor in rame frecate cu smirghel, a la shabby chic, si le vom darui fetelor de opt martie, odata cu buchetele de papadii. 

sa fii sanatos.

deschizi usa, inchizi usa

doamne, ce va mai plac papadiile, zise omida, ce traia pe o ciuperca grasa, scuturandu-si un puf care ii ajunsese nas (si nu pipa, cum ai fi crezut). 

stilul dumneavoastra e altfel, asa...mai ondulat. 

grozav. 

doamna in varsta, care a tinut sa ne precizeze ca, din locuinta sa, vede niste apusuri grozave pe lacul herastrau, deveni si critic de arta. 

doamna, va spun cu mana pe inima, am dorit sa exprim zborul (p)lin al pufilor de papadie coapta, dar, din pacate, m-am ales cu peisajul asta de iarna. norocul meu ca pissaro s-a gandit sa intinda si niste nuante de portocaliu, altfel ma sufocam in griurile acelea. si ce, papadia verii, faceai cu mine, inecata?

despre bucatari si papadii

tu nu crezi o iota in mine, dragondrag. din nefericire pentru mersul fara suier al planetei cu o singura papadie, pe care incerc in zadar sa construiesc casute colorate, pentru zane sau copii mici. nici macar nu sunt suparata pe de-a dreptul, asta e soarta planetelor cu flori udate-o data-n an. sunt nitel mahnita. dar imi trece  si aici e problema. sau cheia, dupa cum ne-ar argumenta coerent un prieten cu blog si trafic.

tipul ala se pune ca unul. si mi-a mai zis ceva cu un bucatar care gateste bine si stie asta, dar sa se scuture papadia, daca am inteles paralelismul.

PS anul aceste e anul papadiilor, intru amintire si amuzament.