saptamana 32

un accesoriu tot mai important, la care inainte ridicam din sprancene considerandu-l un moft, o fita, este aceasta perna, fara de care nu-mi mai pot sustine burta pe pat. deocamdata mi-e partener nelipsit la somn, dar, utilitatea post-natala este explicita in imagine si titlu.

dupa ce m-a linistit cu un "sa va faceti griji cand nu simtiti miscarile fatului, nu cand va loveste cu putere", medicul m-a informat ca bebelul are capul tuguiat. "ca oblio?!" a venit firesc intrebarea. nu, nu ca oblio, o sa aiba un cap oval, nu rotund ca o bila. aha.

dieta s-a schimbat, mese mai reduse cantitativ, avand ca baza fructe, salate, lactate si peste. odata cu aparitia caldurii si cresterea tot mai apriga a burtii, au inceput sa apara si edemele, combatute cu apa din plin si miscare.

in rest, desi toata lumea ma ameninta cu un "bucura-te acum, ca o sa vezi tu dupa aia", nerabdarea incepe sa-mi domine trairile. nerabdarea de a vedea totul dus la bun sfarsit.

cere(ale)

nu stiu daca schimbarea la 180 grade ti-a fost pricinuita de faptul ca ai zarit lumina. cu L de la ce vrei tu. nu mai tin atat de mult sa (te) stiu, poate pentru ca prioritatile, inevitabil, mi s-au schimbat. fireste, sunt mult mai simpatica pe zi ce trece, dupa cum mi-ai prezis candva, unicul impediment fiind acela ca de-acum incolo o sa imbatranesc. la ferestrele paralele or sa stea o baba si un tinerel. suna familiara fraza, a stereotip caracteristic vremurilor actuale. scriitoricesti sau nu. uite inca un nu: nu am purtat si nu o sa port salopetele alea oribile, indiferent cat de comode sunt. iar linia fina a gatului mi-o voi pastra. prin consum. de cereale.

zgomot

mie mi s-a pus pata la inceput de noapte, in mjlocul unei strazi din apropierea unui stadion, in care se scanda (se scandeaza inca) pro si contra. pentru ca stiam ca un magazin non-stop este deschis 24 din 24, dar nu, se fac si pauze de o ora, sa se spele pe jos, sa se numere banii, sa faca pipi vanzatorul, sa se incuie usa si sa se deschida gemuletul, unde naiba te crezi, mai L?! doar sunt palcuri palcuri de politisti, ce asteapta iesirea galeriilor, mangaindu-se pe burta. si-am inceput sa tip, mai asurzitor ca petardele trase de fericire la 1-0, surprinsa, apoi, la intensitate maxima de notele inalte ale vocii mele. de unde au aparut? le aveam in mine si inainte? striga de fapt foamea? caci vroiam sa cumpar o paine pentru micul dejun din dimineata urmatoare.

acum te-ai prins si unde stau si unde ma situez. muzica nu ma mai relaxeaza in niciun fel, vreau sa-mi leg singura sireturile si sa alerg. vreau sa fie bine pana la sfarsit.