bej

nu inteleg de unde interesul acesta subit si, mai ales, nu inteleg de ce avem doar doua ore, de la 3 la 5, timp in care unul sta in casa cea mare, iar celalalt se plimba pe drumuri, pana la 5, cand unul iese si celalalt se apuca de sedinta, nu ti se pare ca e absurd sa nu ne raspundem la smsuri dupa ce incepe ploaia, pentru ca, na, stam acasa, fiecare in patul, fotoliul, canapeaua lui, cu o carte deschisa in fata si o sticla de lichid amarui intre picioare, langa pat sau pe masuta pliabila, rotunda, din  lemn prelucrat in stilul vintage, acela pe care il intentionezi pentru dulapiorul cu papadii, colorat in verde, cand ar fi trebuit sa fie bej. ce culoare e asta? bej.

raspunde-mi.

somn

bookfestul acesta s-a finalizat doar cu trei carti. houellebecq, supunere, cavadia, vina si saftoiu, cronica de cotroceni. dorita, recomandata si, respectiv, de curiozitate, pentru ca insasi autoarea a precizat ca toata lumea o sa vada mai intai picanteriile si abia apoi, daca (oare?), aspectele politice. va spun eu cat la suta detin in text treburile fara cancan, o sa urmaresc ca amuzament numai aceste aspecte. sau poate nu. ma irita insistenta din online, concentrata pana la surescitare in intervalul dinaintea dusului de seara.

"cadourile sunt atat de neinspirate" - lucrez la scoaterea din minte a gandului acesta spus cu voce tare, intr-un cadru inadecvat.  si mi-s somn.

dupa un reportaj cu specialisti it

"-adica oamenii astia stau toata ziua si scriu linii din-astea!?
- da.
- toata ziua, scriu linii, asa, la nesfarsit?
-da
-pentru orice "divais" trebuie pagini din-astea neintrerupte de linii?!
-da.
- ?!!?"

pustiire prapad pacoste papadii*

as vrea sa fii mai batran si,
eventual,
sa mori maine.
sa iti ramana doar noaptea asta
pentru a-ti verifica emailurile,
pentru a da declaratii
si a promova gaurile negre.
una mai presus de toate,
aceea in care, tu nu stii, 
te vei pierde
fara urme
fara smsuri
fara landrover
fara mangalia
fara case
fara cinci minute
fara "ramane cum am stabilit"
si, mai ales,
cu ea.

*poem, ce nu pricepi?

golurile

uite cum ma domina ratiunea zilele acestea si nu impulsul agresiv de a pleca si a-mi baga toate papadiile in punga.  reusesc sa-mi epuizez toate resursele si nu asta ma enerveaza, ci mai degraba ritmul in care se desfasoara totul. aud ca un copil a iesit pe poarta gradinitei sa adune niste jucarii, aruncate de colegi. a iesit asa, pur si simplu, poarta era descuiata, portarul ia-l de unde nu-i, conducerea la aer. noroc ca s-a intors copilul. acum, peste zi, ma gandesc la asta, in loc sa ma gandesc cum sa acopar golurile.

indezirabil/a

am cinci lei cu un colt lipsa, nu am mai gasit uleiuri la "lidalul" din colt, dovada ca stau intr-un cartier de artisti, madama este cam in toate titlurile, targul de carte incepe poimaine, pentru prima oara-n viata am refuzat un job, am dat opt lei pe un istoric de artera, vad ce-mi cladesc doar in poze, prezenta mea irita la culme, piesele de la teatrul elizabeta exceleaza prin "chilotaraie", citesc "oile privesc in sus" de doua luni, casutele vor fi arse pe 28, trimit stelute in stanga si-n dreapta, omul de langa mine nu-mi inspira nimic, dulapul asta verde trebuie finisat etc.

retez

exact la asta m-am gandit azi, dupa intalnirea nebunelor pe tabla de sah a marii institutii legiuitoare - sa-mi retez marile realizari si esecuri si sa o iau de la un zero, cu draga mea draga alaturi.

si sa nu uit

parinti

doua povesti m-au amarat astazi. 

o familie isi vinde apartamentul, ca sa isi ia un apartament mai mic,  intr-o zona mai putin costisitoare, deoarece nu isi mai permit sa plateasca intretinerea. copiii lor, doi la numar, sunt spre adolescenta, le trebuie tot felul de lucruri, sunt copii buni, cu parinti care muncesc. sunt copii foarte buni. 

o alta familie isi aduce copilul de 11 ani in pragul disperarii printr-o presiune fantastica si cerinte exigente, sase ore pe zi de lucru la matematica pentru a participa la admitere in clasa a cincea la un liceu cu pretentii din bucuresti. copilul intra in primii 30 din 200 si, parintii, care isi schimba intre timp planurile, hotarasc ca acesta sa nu mai mearga la liceul respectiv, pentru ca e prea departe de casa. copilul va da in luna iunie examene la alte licee. cinism feroce.

du-te la padure

simt ca voi muri de gat cu codul asta - se fac cel putin trei ani de cand se zvarcoleste in chinuri. 

parinti cu copii la gradinita

bai, sunt nervoasa si la ce esti bun, daca nu la primit nervii mei, in randuri. 

am identificat cinci categorii de parinti: aia care expun, in texte largi, problemele cu care se confrunta institutia de educatie timpurie si prescolara si intreaba suav grupul de parinti daca este dornic sa se implice; aia care, dupa ce citesc ce era evident, vin cu solutia concreta de realizare a ceea ce primul grup de parinti a semnalat; aia care sunt de acord cu tot ce se propune - adica scriu grupului "sunt de acord" si atat; aia care "eee, pai mai avem doi ani si doar nu ne apucam noi acum sa schimbam lumea, ca nici nu incepe, nici nu se sfarseste cu noi" si aia care nu spun niciodata nimic.

atat. ca dupa asta, fu tacere. o tacere grea, surda, oarba si fututa de soarta. adica batuta de soarta.

va urma. 

(ca nu s-o sfarsi lumea cu noi, dar macar de-un doi la suta ne putem mobiliza).

just try and try and try pe repeat, altfel cum

ce zile oarbe si cum se duc...si gata cu momentul liric, duca-se pe papadii.

ai fi zis ca cele doua randuri m-ar fi putut scoate din letargie, dar nu, ele doar explica aprecierile de deunazi, cand a aparut primavara in florile roz, lipite oarecum de acoperisul casei. abia acum le-am priceput, dupa cum, in ultima vreme, reactionez cu greu la toate lucrurile si crap sa mai simt niste valuri in pantec.

tu te-ai eschivat primul, apoi a inceput si b sub oarece pretext. ma gandesc ingrijorata, daca baietii astia tineri ar putea continua, daca ar fi capabili sa ma motiveze cumva sa investesc mai departe. 

deocamdata nu-mi iese mare lucru, dar schimbarea e iminenta.