e atat de bine sa razi

acum ca ne-am linistit
si cu mie, tie, vie
si alte consoane inainte de ie,
sa ne tragem o ie si
sa privim cu nesat
catre luna ce va sa vie
cu palarie
adevarata, si nu tichie
cu margaritare
pe-un strop de chelie.

imi place cand iti uiti palaria pe o banca de piatra in parc, asta inseamna ca esti absorbit de discutie, de rochie, de vreme, de mine si mai ales cand te catari, in joaca, pe braul de beton al gardului de fier forjat si fredonezi trilul unei pasari negre cu ciocul galben (mi-ai si spus cum se numeste, dar am uitat) si apoi ne sarutam si coboram veseli pe toata calea victoriei, povestind, povestind, povestind. si razand.  e atat de bine sa razi.

umerase

deci, la ce papadia campului mi-or fi trebuit umerase de fix 12 lei?!
acum as fi fost bogata. 

quiet nights of quiet stars*

mai sunt cateva zile pana cand imi incepe obsesivul iulie si tu pleci incolo si-ncoace, iar eu ma inec in ii, ppt-uri, digestive si bani risipiti, pe usi, obloane, dusumele, grunduri si baituri, drumuri lungi cu masini mari, doua tone de pietre de rau, ganduri si vise de craciun, politica si houellebecq.

* stacey kent, neaparat cu rosu, foarte sec

a murit jon snow

si s-au furat povestile - lucru specific romanesc, daca ma intrebati pe mine. nu se poate ca timp de 45 de minute, membrii corului respectiv sa cante numai melodii dramatice, e adevarat, de prin desenele animate, dar totusi triste si foarte ascutite ca ton, in timp ce sala este plina de copii intre 4-10 ani. sonorizare proasta, povestitori asijderea, fara pic de lipici la copii. nicio mentiune in afisul spectacolului, ca micutii ar putea necesita casti de protectie, avand in vedere volumul sunetului. si nici ca de pe primul rand de la balconul operei comice, un copil nu are cum sa vada scena. in ultimele 15 minute, cateva melodii mai vesele au salvat o dupa-amiaza extrem de ploioasa de vara. 

mai povestim.

sweet damage

urasc sa nu scriu cateva zile, mi se pare ca ma rup de tine prea mult timp, timp in care mintea ta incepe sa impleteasca navoade, numai bune sa raman agatata in ele. doua zile la rand am mers cu trenul pana in s, din puerila incapatanare de a nu dormi peste noapte acolo (desi stii cat imi plac camerele de hotel) si de a-i lasa visele nesupravegheate. in fata mea au calatorit: o fata in rochie de vara, cu bentita rosie de panza si bucle negre, care a coborat in p si de care m-as fi putut indragosti, o alta fata cu bocancii plini de noroi uscat, care s-a intins de altfel pe bancheta din fata si care mergea acasa, unde avea de gand sa doarma mult, dupa ce isi va fi facut o omleta grea cu ciuperci si telemea (mainile ei erau pline de zgarieturi), un tip cu tatuaj nesemnificativ, care a butonat telefonul, zambind din cand in cand. am citit din cartea adrianei pana m-am plictisit de peripetiile domnului presedinte - la pagina 70 m-am plictisit de tot si am abandonat-o. la intoarcerea fara reintoarcere am calatorit cu masina, alaturi de o jurnalista binecunoscuta, volubila si placuta, mult mai frumoasa decat la tv, in fata careia m-am surprins placut, infatisandu-mi sinele autentic.

dragul meu, micuta urbe s era verde. cu o zi inainte de calatorie, m-ai desprins din palma ta stanga, pe care mai zaboveam inca, si nu din inertie. atat de dramatica si dura a fost desprinderea, incat a trebuit sa tes un intreg act, numai pentru a-mi acoperi naruirea. eu chiar credeam ca m-am vindecat. 

c'est le temps que tu a perdu pour ta rose qui fait ta rose si importante. nu e pacat de timpul acesta?