marți, 30 martie 2010

prezent

prea e insorita ziua asta si scanteioarele-s mult prea inflorite, ca sa-mi tune si astazi. tragedia va avea loc peste cateva zile si nici macar nu va fi nascuta dintr-un act anume, ci din obisnuinta. nu m-am impacat cu ideea inca. eu si ea suntem departe-departe. e greu, dar trebuie sa ma adun si sa ma aduc cat mai  repede la prezent.

duminică, 28 martie 2010

ps

aseara au aparut furia, de ce-ul si-apoi marele daca. de ce acum si daca am fi fost mai atenti. apoi dimineata la 6.57 m-am intins spre telefon sa iti spun prima la multi ani. nu mai e nevoie de telefon.

el a pictat o mama zburatoare si un tata asezat pe soarele din mijlocul paginii. copacii lui aveau trunchiuri groase si coroane cat o bulina. copilul tau era mai bine azi.

vineri, 26 martie 2010

tusi flor

o pijama de primavara cu o floare mare alba, o pereche de papuci de casa turcoaz, tot cu flori, un pandantiv de argint - floare stilizata, o bratara cu zdranganele flower-power si o poza, o poza mica in care esti si tu, tusi. plus 30 ani, de amintiri acum. si bluza alba de vara. te iubesc mult, tusi a mea frumoasa.

astept  iarna  ca sa-ti fac un om de zapada. sa iti vegheze somnul, sa-ti tina de urat.

duminică, 21 martie 2010

deloc

omega trei, lene de e si mult soare. din clipa in care te nasti, ti se da un act si o incarcatura patologica. cand m-am apucat sa dansez goala in cutia aia de carton, ramasa dupa despachetare, nici nu-mi trecea prin cap ca, la coborare, o sa primesc 11 narcise galbene si 5 lalele lila. le-am pus intr-o vaza inalta, abia li se mai vad petalele.

vineri, 19 martie 2010

d'ale noptii

dupa ce am inchis usa celui mai ocupat ins din peninsula, mi-am tras pensula de coada si am scuipat de trei ori la stanga si de trei ori la dreapta, pentru ca se-nmuiase-n negru si-mi taiase calea plus maioneza aia de o tooooooot frecam de vreo optzeci si ceva de zile incoace. n-ai iesit nimic, fireste. doar un lunatic in castig zbantaindu-se pe-o bara ca un stripper intr-un spectacol de ziua unei singure  femei, unic perceputa din bucati lesinate de trupuri.

luni, 15 martie 2010

ex

foarte curand n-o sa mai am, pentru o vreme cel putin, unde sa merg si de unde sa vin, de luni pana vineri. nu ma incumet sa definesc o vreme, cu siguranta o sub-vreme voi fi un soi de pierde primavara, cu cerul deasupra si pamantul sub picioare. stare numai buna de experimentat.

duminică, 14 martie 2010

rise and shine

"After a short verbal fight, he went out the room and I’ve locked the door and kept the key. He continuously knocked for ten minutes. Two hours later, I’ve heard him splashing the water into the bathtub, on the music of his mobile phone. He was having a good time while I was angry on the other side trying to read some pages of my current book. I was eager to kiss him but I did not want to open the door yet. Still Mother Nature was calling and calling. So I peed in a jar."*

* My monster during PMS by R&S

joi, 11 martie 2010

.

sunt cu un pas mai aproape de a ma duce. ma tot gandesc la asta de cateva zile si daca-mi staruie-n minte atat, apoi inseamna ceva.

inoportun

barbatii lui houellebecq ma ung pe suflet si ma-ntristeaza deopotriva. am terminat a treia carte tot intr-un vagon - am sa evit sa termin de fata cu atata lume; dupa ce-ntorc coperta doi peste pagini, parca-s goala in ochii atintiti asupra mea.

marți, 9 martie 2010

ochi

asa m-as duce, uf, tare m-as mai duce!

azi e liniste. fiecare din cei prezenti in grupul de ieri a plecat acasa sau aiurea. ninge viscolit si noi privim de undeva de sus, ca dintr-un ochi de camera, subtil plutitoare ca un ozn mic, biroul trapezoidal cu ferestre mari prin care, evident, se zareste cum ninge necontenit. o fata cu parul negru citeste o pagina alba si dupa gesturi si grimase, pare ca se identifica in ceea ce scrie acolo. termina de citit si isi indreapta spatele. noi continuam sa ne uitam la ea de sus. acum cu spatele drept, pare un semn de mirare asezat pe un scaun de piele.  se afunda in el si isi lasa gatul lung pe spatarul moale. privirea ei este fix catre ochiul camerei noastre. de-aia ochiul nostru se sperie si se retrage brusc intr-un colt dosit. de-acolo ii vedem venele gatului, mai pronuntate acum ca pielea-i este intinsa. dupa cum inghite, ne dam seama ca ar vrea sa planga. isi mangaie lobul urechii stangi si revine la pozitia initiala. agita cursorul si mangaie randurile. strange din dinti si-si pleaca privirea mai jos, tot mai jos, spre ghete, astfel ca acum ii zarim numai crestetul. se intrevad cateva fire de par alb. razlet. apoi intoarce capul spre fereastra. sunt cateva flori de orhidee acolo. roz si delicate pe fundalul viscolului. nepotrivite. nepotrivita. si noi si ochiul stim ce gandeste ea.

luni, 8 martie 2010

8 martie 2010, ora 21.28

oglinda, oaie, once upon a time, humpty dumpty, etc. le-am spus ca pentru mine cea mai tare inventie este rola aia cu banda lipicioasa de care se prind toate scamele. le-au pufnit narile a dezaprobare si pe urma a inceput sa ninga atat de tare, incat au uitat de mine. m-am asezat la locul meu si numai ce-am atins scaunul si un mobil a inceput sa sune: "ahu ahu ahu! uhu uhu uhu (buhuhuhu?!)! ahu ahua ahu! (si-acu dau copy paste) Will those feet in modern times Walk on soles that are made in China? Feel the bright prosaic malls In the corridors that go on and on and on Are we blind - can we see? We are one - incomplete Are we blind - In the shade Waiting for lightning - to be saved Cause love is noise and love is pain Love is these blues that I'm singing again Love is noise and love is..." "Alo?" a venit femeia aia fatala din grup si a raspuns la telefon, lasandu-ma pe mine fara raspuns (love is wtf?), fara glas, fara intrebare, fara tine, caci pe tine te-a gasit scrisul/povestitul/amintirile din alte vieti, alea dintre etaje, in care licorile zeilor sunt prozaice si futaiul e la ordinea zilei de ieri, de maine si de poimaine. sunt furioasa, m-am ridicat pe un scaun in mijlocul tuturor si am ridicat dramatic o mana catre ceruri: sunt furioasa! oh, da! TU, tu aveai deja cadoul si plecai pentru o vreme (defineste "o vreme", la dracu'!), eu ( gest conflictual - mana lasata in jos, zbatere de pleoapa, suflet ravasit, paru' fluturat si de-odata, liniste...) Eu ce mai caut in scena asta?

Un cablu electric a prins sa faca muguri roz, in ciuda mea, asa. Tu scrii t.i.c.urile mele pe toate gardurile.

pai...

sâmbătă, 6 martie 2010

joi, 4 martie 2010

campanie

as umple pagina asta cu cele doua cuvinte. mai ales ca pagina asta ar fi pe cat de-ntinsa mi-as dori. apoi as confectiona niste stickere tot cu cele doua cuvinte si le-as lipi pe toti stalpii din oras. plus afise si bannere. asa, ca-ntr-o campanie personala. si un spot de 30 secunde, pentru ca succesul sa-mi fie cat mai aproape. apoi mi-as pune o fusta scurta cadrilata, mi-as impleti parul in doua codite si, pentru efect maxim (MAXIM, am zis!), mi-as juli intentionat genunchii. astfel imbracata, as imparti fluturasi la metrou.

luni, 1 martie 2010

unu

constat ca imi place foarte mult sa primesc, si aici o sa intervii tu, spunandu-mi ca:1. tuturor ne place asta si 2. depinde ce, ca daca e vorba de pumni sau suturi, bla. azi imi place atat de mult sa primesc, incat as mangaia si pisica lu' mama. aia sfrijita, batrana (cu dintii de lana) si careia ii cade blana, dupa ce dintii i-au cazut deja.

si am si o fetita. sade cuminte in piept si are par desenat cu o carioca. iar tu - mi-esti arcuit.