"what's going on, L?". ma bufneste rasul cand vad mesajul asta de intampinare, pentru ca de fiecare data raspund mecanic in cap - "mai nimic". apoi tu incepi sa te plangi si eu vin pe taraba cu solutii rapide si ieftine - esti inca tanara, iarna va trece in cel mult doua luni si banii oricum vin si se duc. frumoasa viziune asupra lucrurilor existentiale, hai sa nu aducem vremea in discutie, nici chestiunile politice sau subzistenta si nici traiul pe vatrai (wtf?). ne lamurim cu privire la continutul unei conversatii lejere, tu nu ma intrebi de ce sunt asa slaba, eu nu fac nicio remarca despre basca ta portocaliu tipatoare.
deschizi usa si dai sa intri, eu dau sa ies, tu iesi si ma lasi pe mine sa ies, abia apoi intri, dupa ce eu am iesit, ce naiba (iarasi)? a doua oara ne intalnim tot in dreptul usii, mi-o deschizi - multumesc, sa cresti mare! (hai, pe bune?!), din hol ne indreptam spre aceeasi usa, si dupa, ne putem intalni din nou in vestibul, dar eu ma opresc cu doua secunde mai mult, vreau sa evit tabloul asta pe care il cunosc si il detest.
altfel, ma dispersez in emoticoane; ma tin impreuna(ta) numai cele doua linii din ce in ce mai evidente de-a lungul portiunii dintre torace si bazin. sper sa nu te umfli in pene, dar astenia de primavara a inceput si ti-este dedicata intru totul.
ihim, tie.