cotidian

s-a deblocat un canal de comunicare, s-a descatusat o frica si a fugit, pentru ca pot oricand sa ma retrag in spatiul bucolic al padurii piticilor. lol, asteptam demisia si, dupa lalaiala de azi si dintotdeauna, imi vine sa spun m.uieeee, baaa!, ca o doamna crescuta en banlieue. mi-am dat ochii peste cap si am zambit, cu zambetul de dup-amiaza, tarsait in frecusurile verbale de zi cu zi, imaginand o privire asupra ta - dupa cum ii vad si pe ceilalti, numai linii si umbre. evidenta este linia orizontala, suspendata cam la 50 de toli.

rec*lama

tocmai ce-au ascultat ritmuri saltarete de manea intr-o reclama la unirea - excelent de buna sincronizarea cu noua lor spaima ca el s-ar putea sinucide din cauza datoriilor la cateva banci si-o companie de telefonie mobila, nici macar nu stiu cati bani le datoreaza, dar ei stiu bine ca banii s-au dus pe drumul unirii aleia vazuta din intamplare la TV intr-o reclama avand drept fond sonor o manea.

cam incoerent

Dupa trei zile petrecute asa pe sosele frumos serpuind pe coline, am ajuns in padurea piticilor, dotata din plin cu tot felul de elemente de poveste: lumina soarelui filtrata printre frunzele inca verzui, fructe de padure coapte si zemoase, ciuperci portocalii, inimioare roz cu miez galben agatate de tufisuri cu tepi, lac cu pesti argintii (nu, nu pestisorul de aur...), iar langa, o livada, in care merii inflorisera a doua oara. n-am gasit picior de pitic, decat o urma, care odata ce fu amusinata, starni si mai tare pofta de dat cu bicla pe dealuri. s-au relaxat toti z-icii, de zici ca, de-acum incolo, nicio intamplare, oricat de mica, nu va determina trezirea celorlalti pitici personali.

()

ca merg cu capul in jos, nu-i de mirare. ma fascineaza (la intalnirea cu un poet, am repetat iritant cuvantul asta, exact ca-n secventa lui mb cu fetita care la orice obiect/lucru/sentiment  :D ce i se oferea, exclama teatral "wow! exact ce imi doream!"; de parca tot ceea ce forma ambientul intalnirii noastre - alcatuit, printre altele din fum de mici, bere ieftina si un cantaret pe care eu, ca si majoritatea, nu-l pot numi asa - se transpusese in alt tot menit sa ma incante, sa ma imbratiseze, aproape sa ma sufoce cu atentia si cu degetele plimbandu-se pe spate, in ritmul altei muzici, cea a unei piese de teatru) pantofii celor care trec pe langa mine.

(de unde se dovedeste ca intre paranteze se poate scrie mai mult decat in afara lor)

underscored

imi fuge pamantul de sub picioare si ma apropii cu pasi repezi de stersul prafului.(voice off: de unde pasi, ca n-ai pe ce pune talpa!)

watch out

exista o intaia data; m-am razgandit in privinta unui dar, bucuria a fost cand l-am rost(u)it, pe urma praful ce va sa zaca peste el imi rascoleste matele si-mi da stari de voma. nimic nu poate fi, chiar de voia mea e nemarginita.  

(privire straina, fara strop de interes)

ma surp

cuvintele tale, ele insele, ma apleaca, ma sapa. nici nu-mi mai trebuie o groapa, imi sunt mormant, ingust, pe muchie.

perfect

acum

sa i se acorde ragazul pentru auto-analiza in care se afla, adica, practic, sa le puna pe toate pe o lista si sa evalueze daca-l tin puterile  sa mai treaca una. bataia familiara (cui?) pe coapsa si nivelul nasului mai ridicat decat cota acceptata ca normala, cuvintele seci si putine, putinul mintii, putinul plictiselii, putinul iritarii, al bunului simt care incearca sa scape printr-o "auto-analiza", datatoare de spatiu, timp si nepreocupare.

dracie

dracie, linistea mea e numai rezultatul unui auto-control riguros. sub asa stapanire (de sine), nu se mai lumineaza nimic, atunci cand trec. "pune tu ceva pe plaja aia!" caci sunt prea bogata.

nu mai

eu m-am oprit in loc. nu sa ma bucur de priveliste, nici sa ma odihnesc. ma incanta doar linistea pe care mi-o aduce ne.asteptarea. uite un lucru bun: ne.asteptare.

crop

eu reusesc sa nu ma mai prind in iluzii, dar, in dus-intorsul somnului, sunt plansa, cotonogita de personaje ce-mi intruchipeaza mai mult sau mai putin o nazuinta, un imbold,  un deficit. o bresa in timp, si cum imi este imposibila, raman sa-mi cumpar inca o geanta, o bratara si un sirag de mici peruzele.

cronica unei saptamani nu inca sfarsita

prima noapte se furisa printre frici, a doua se topi in nerabdare, a treia surprinse prin ganduri moi si zambarete, a patra isi pierdu forma-ntr-o cainta si-abia a cincea se linisti putin, intru dezvaluirea unor zile noi.

denaturat

liantul cautarilor mi-este tristetea. pot sa ma (in)duc? pot sa ma las? trec cu vederea.

321

imi vine sa numar invers...

mini poveste (alta)

pentru ca oglinda care sa ii raspunda nu avea nicicum, printesa o lua la plimbare pe culoarele intunecate ale castelului, intrebandu-si agresiv supusii: "sunt draguta? a? a? a? a?"

-

ma simt ca aia mica de respira greu, cu pometii rosii toata ziua si oasele tremurand, numai eu stiu de ce, tu nu stii, dar esti pe cale sa afli, si-atunci nu m-or mai (!) inveli nici o suta de paturi si nici o mie de zambete sau priviri sau ganduri sau spuse nu vor putea ascunde, ce-mi este vizibil si agatat de degetele unei maini. eu am sa merg pe jos si dupa, voi fi tot eu, sunt eu. eu, cu si fara, am sa raman. e adevarat, ceva mai ciunta, daca.

mini poveste

bucuria piticilor era sa manance pufuleti, sa bea compot de visine, facut din vreme de maini nevazute si sa priveasca picaturile de ploaie stropsindu-se de pervaz, din dosul ferestrei unei camarute, incalzita cu rugi uscati de coacaze.

id.entic

sa-ti plimbi ochii intre doua grimase identice si sa te cuprinda linistea.

frici

daca ma uit in palma, mi se pare ca linia unei vieti se continua cu firicele mici si intortocheate, pe care, daca le urmaresc descalcindu-le, pot sa cobor pe cot, sa conturez o coapsa, sa pipai dunga stramba a pantalonului, sa-mi fixez privirea in varful pantofului si sa continui pe-o podea prafuita, catre varfurile altor pantofi. dar nu. eu imi intorc linia spre perechea propriului meu pantof, intr-un U perfect. nu mai incerca sa alergi direct in varful muntelui.

te rog

se pare ca am sarit cu stangul in patratelul cu numarul 1. sunt prea sarace cuvintele si cercurile galbene, ca sa ma infatisez in preajma-ti asa cum sunt, asa cum nu ma vezi, asa cum simt. ofera-mi locul pe latura unui alt patrat, si-atunci o sa deslusim fiecare gest.

rasu'plansu'

sau ce tampenii am mai facut in ultima vreme: am dat 300 lei ca sa il vad mai putin de 5 minute, de sub o umbrela, plouata si-n camasa mov, neindraznind sa il privesc in ochi, nici macar miimea aia de secunda, necesara sa mi-l intiparesc pentru ceva zile; asta  in timp ce biletul la leonard cohen mi s-a parut excesiv de scump.

da

eu sunt cea care aduce frumusete starii de fapt, nu invers.