vineri

e usor sa te simti de prisos. in jurul meu sunt oameni, dar pentru mine, la ora asta, sunt numai trupuri asudate, daca ma strecor pe langa unul, ma izbesc de altele. toti studiaza modelele complicate ale unor bucati de marmura expuse in soare, comenteaza gesticuland larg, sunt prinsi in tesatura asta a discutiilor conventionale prilejuite de orice vernisaj. incerc sa imi fac loc, fara sa mai tin socoteala scuzelor, imi pierd interesul, imi pierd pachetul cu servetele, imi pierd cumpatul in curand, in timp ce d imi pune in palma un biletel. sunt randuri despre temerile lui, am sa-i cer permisiunea sa le public aici, daca acest lucru nu constituie cumva o alta frica a sa.

sfarsit de interviu

"nu ne simpatizam prea mult, dar o sa ne domesticim reciproc." 

de vara

unul dintre colaboratorii mei ma uimeste la fiecare email pe care mi-l trimite - a crescut prin ambasade, a absolvit facultatea intr-o tara africana si i se pare firesc sa comunice combinand un cuvant din limba romana si zece din engleza. la inceput ma amuzau, dar acum le gasesc obositoare. ca veni vorba, aceeasi senzatie am trait-o si dupa ce am citit un sfert din cartea lui to bobe - cum mi-am petrecut vacanta de vara. pur si simplu, n-am putut trece de pagina 45. intentionez sa o daruiesc cuiva ghidus si care stie foarte bine gramatica, nicidecum vreunui copil/adolescent, caci risc sa ma simt vinovata de a fi contribuit la o proasta educatie. asta in timp ce tocmai l-am auzit pe adi ursu, om de televiziune cu pretentii, spunandu-i interlocutorului "dumneavoastra sunteti confident ca t.b. va reactiona etc..." sa nu aplecam urechea, asadar. 

betie

am stat si mi-am numarat toate gafele din conversatiile purtate pe parcursul acelei zile, destul de importanta pentru mine. au fost sase gafe mari si doua mici, adica opt gafe in sase ore adica o gafa virgula trei in perioada pe ora. grav. 

saluti, te prezinti daca e cazul, te alaturi conversatiei sau aduci in discutie un subiect nou, adecvat cadrului si temei intalnirii, vorbesti cel mult patru minute intr-o repriza, lasi si partenerii sa vorbeasca, nu zabovesti prea mult pe acelasi subiect daca nu prezinta interes, zambesti si lansezi formula de incheiere, de ramas bun, dar NU, niciodata nu trebuie sa fie evidenta (supra)exaltarea, chiar daca asteptai intalnirea cu figurile noi sau vechi ca pe painea calda (de ce nu ti-ai luat o paine calda in prealabil?), nu strangi mainile care ti se intind scuturandu-le din incheieturi, nu zambesti atat de larg primului nou venit, nu te pupi zgomotos de trei ori cu vechiul si bunul fost amic din biroul de-alaturi s.a.

pune frau betiei tale de cuvinte - eschil. 

(si zambetelor, ar putea spune cineva.)

adimensional

dintre toate cartile din biblioteca, o alese exact pe cea mai subtire si mai ascunsa, credeam eu, singura pe care nu vroiam sa o vada prea curand, sentimentul de vinovatie ca nu ii spusesem din timp de venirea sa in tara inca mai persista, desi au trecut mai bine de 15 zile. "ai fost?! ti-a dat?! ai vorbit cu el?!" da. "si n-ai zis nimic?" nu. ce naiba as fi putut spune, e o simpla semnatura, un nume scris de mana, il puteam scrie si eu, daca ma straduiam putin. in plus, intalnirea a fost previzibila in discurs si atitudine, nimic iesit din tipar, din scriere, din randuri. nimic. 

 trag de mine sa termin vol.3, desi pe primele doua le-am citit in cateva zile. e drept, atunci nu aveai fb, imi spune zeflemitor. iar tie iti lipsea un capat, erai desirat si te-am facut ghem, zi cu zi, i-o intorc. intind un sirag de poze, pliate sub niste coperte metalizate. imi intinde foarfecele si ne apucam impreuna de decupat. una e sa scrii versuri, alta e sa faci colaje si mai presus de toate, sa strangi din dinti si sa o iei inainte, chiar si in genunchi. nu. vreau conversatie frivola. 

a aparut levantica. da, am fost si eu in piata. dupa ceva anume? visine cautam, am luat si o varza, cam palita, cam mica. atat. ai vazut fantana aia arteziana din fata? da. in orasul asta, toate fantanile arteziene se scurg pe trotuare, in strada. pai or fi prost dimensionate. or fi.

salonul 9

abia dupa zece minute am observat bucata de tapiserie de pe coloana din fata mea. o padure violet cu pasari mari si mici, galbene si violet si cu plante albastre si rosii in diferite nuante. m-am apucat sa ratacesc in aceasta lume violet si cand a venit, m-au podidit lacrimile de bucurie, de atata timp asteptam sa-i pese cuiva de mine. mi-am terminat propozitiile, el a asteptat sa inchei si a plecat. in capul meu n-a mai ramas alt gand decat "vino inapoi". dar a disparut si acesta cu repeziciune si m-am intors in cubicul, unde nu fac altceva decat sa privesc pe fereastra si asta in cazul in care reusesc sa ma scol din pat.

lion

"There were once three young wizards that walked through the jungle and reached a large plain. There, in the yellowish grass, they found a paw with claws. The first wizard put meat on the paw, the second put fur over the meat. The third breathed life into the body that became a lion. The lion rose slowly on its four legs, shook down the mane and opened a huge mouth. Then it came down on the people who had created it and swallowed all three."

adaptare

cred ca as putea sa misun si eu printre nuferi si barci, nu calcand apa (si-aici vrei sa imi inserezi bucata din discursul robertei ce venise pentru lumina elenei, stiu; dar gresesti, te asigur), ci desfrunzind insula lunga, plutitoare, din largul unui fluviu al orasului francez. esti glaciala si precauta. gasesc ca ai atatea de oferit, dar nu pentru mine. mie imi raman versurile lui naum, doua mazgaleli din 2003, o floare de tabla argintata (ce dracu' poti face cu hidosenia asta?), o cutie cu un singur pantof (de ce il mai pastrezi?), pentru ca cel de-al doilea, aruncat la nervi pe fereastra, a fost inhatat de o potaie flamanda si dus a fost. uit deseori ritmul si-n oglinzi imi apar pasari cu picioare negre si rosii.

ps my hair

at least

I'm sorry but I really need to feed the beast.