urasc sa nu scriu cateva zile, mi se pare ca ma rup de tine prea mult timp, timp in care mintea ta incepe sa impleteasca navoade, numai bune sa raman agatata in ele. doua zile la rand am mers cu trenul pana in s, din puerila incapatanare de a nu dormi peste noapte acolo (desi stii cat imi plac camerele de hotel) si de a-i lasa visele nesupravegheate. in fata mea au calatorit: o fata in rochie de vara, cu bentita rosie de panza si bucle negre, care a coborat in p si de care m-as fi putut indragosti, o alta fata cu bocancii plini de noroi uscat, care s-a intins de altfel pe bancheta din fata si care mergea acasa, unde avea de gand sa doarma mult, dupa ce isi va fi facut o omleta grea cu ciuperci si telemea (mainile ei erau pline de zgarieturi), un tip cu tatuaj nesemnificativ, care a butonat telefonul, zambind din cand in cand. am citit din cartea adrianei pana m-am plictisit de peripetiile domnului presedinte - la pagina 70 m-am plictisit de tot si am abandonat-o. la intoarcerea fara reintoarcere am calatorit cu masina, alaturi de o jurnalista binecunoscuta, volubila si placuta, mult mai frumoasa decat la tv, in fata careia m-am surprins placut, infatisandu-mi sinele autentic.
dragul meu, micuta urbe s era verde. cu o zi inainte de calatorie, m-ai desprins din palma ta stanga, pe care mai zaboveam inca, si nu din inertie. atat de dramatica si dura a fost desprinderea, incat a trebuit sa tes un intreg act, numai pentru a-mi acoperi naruirea. eu chiar credeam ca m-am vindecat.
c'est le temps que tu a perdu pour ta rose qui fait ta rose si importante. nu e pacat de timpul acesta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu