vineri

e usor sa te simti de prisos. in jurul meu sunt oameni, dar pentru mine, la ora asta, sunt numai trupuri asudate, daca ma strecor pe langa unul, ma izbesc de altele. toti studiaza modelele complicate ale unor bucati de marmura expuse in soare, comenteaza gesticuland larg, sunt prinsi in tesatura asta a discutiilor conventionale prilejuite de orice vernisaj. incerc sa imi fac loc, fara sa mai tin socoteala scuzelor, imi pierd interesul, imi pierd pachetul cu servetele, imi pierd cumpatul in curand, in timp ce d imi pune in palma un biletel. sunt randuri despre temerile lui, am sa-i cer permisiunea sa le public aici, daca acest lucru nu constituie cumva o alta frica a sa.