A

o regasesc pe A. cu acelasi fular pe care il purta cand a plecat, acum un an. in pasul piticului voios ma intampina ea pe mine, si nu invers, in verva si fara somn, desi a zburat atatea ore. ii leg noul fular crosetat asta-vara, cand stateam cu burta la soare; e lung si colorat in nuantele ei preferate, ii place. "avem sofer de data asta?" ii flutur cheile masinii prin fata ochilor. nu, tot cu mine te-ai pricopsit. si e si ceata. "hi, hi". e cald in masina si-i turuie gura si acesta e un motiv sa am o mutra multumita. exista cineva care vorbeste mai mult decat mine.
asta pana cand incep stirile la postul de radio, deschis in surdina. anghel stanciu cu drumurile toate, bugetul ca o pusculita de partid, bere si mere, tigroaica impuscata din imensa comoditate a unor echipe de interventie, vrajitoare si truici, eba facuta eca. amuteste si se lasa in scaun. i-a disparut toata veselia si culoarea din obraji. schimba postul, ii spun. inchide radioul si se rasuceste spre spate, uitandu-se prin luneta la drumul parcurs, de parca ar vrea sa vada daca am mers mult, daca nu cumva ne-am putea intoarce. un an nu e un veac, draga A. "spune-mi una buna". am descoperit un cont de 10.000 lei de care uitasem. credeam ca i-am cheltuit pe cine stie ce dari cand am cumparat masina. o bufneste rasul. "sunt bani uitati, or sa te uite relele".