marți, 21 septembrie 2010

plasmuire

faptul ca mi-a cerut caietul de "16 ani", m-a iritat peste masura. ce importanta mai are?
trupul gol, punctat cu pistrui, mi se dezvaluia bronzat si viguros, ori de cate ori isi petrecea cele doua bucati ale rochiei, continuand cu a face si desface la nesfarsit funda cordonului. masca ei sub forma de oglinda perfect ovala, reflecta figura mea, putin jenata. in camera fara ferestre, cu lumina artificiala, plasmuisem amandoua un soi de zeita, c-un destin limitat la momentul la care una dintre noi ar fi parasit incaperea. cel mai probabil eu.

Niciun comentariu: