ma simt ca aia mica de respira greu, cu pometii rosii toata ziua si oasele tremurand, numai eu stiu de ce, tu nu stii, dar esti pe cale sa afli, si-atunci nu m-or mai (!) inveli nici o suta de paturi si nici o mie de zambete sau priviri sau ganduri sau spuse nu vor putea ascunde, ce-mi este vizibil si agatat de degetele unei maini. eu am sa merg pe jos si dupa, voi fi tot eu, sunt eu. eu, cu si fara, am sa raman. e adevarat, ceva mai ciunta, daca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu