doamne, ce tihna! fara lupta cu morile de vant, fara vise oarbe bajbaind printre ganduri! cum mai casca trairile-astea si ce seninatate pe creierul meu! ptiu, neted, neted, ca talpa fierului de calcat! ce infime framantari zac la cos, ce praf gros s-a asternut peste zbucium! sa nu-i fie de deochi ragazului ce s-a apucat sa ma-nvaluie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu