petice

ca mi-am uitat insemnele pe noptiera am realizat abia cand sa ma sprijin de bara rece a trenului. nu e mai ciudat decat atunci cand le port in compania stridenta a personajelor imbracate in mov. am scris trei randuri, manata de porumbelul care mi-a aterizat la picioare, nauc si el, zburatacit de-un vant ce-acolo sus o fi mai rece. mai esti trist? pentru ca as vrea sa te intreb de conferinta, incantata de gasirea subiectului. mai esti trist? pentru ca, inima larga si egoista, as putea sa te strang in brate, dar nu pentru tine, nu, pentru mine, vrere blanda de atins. mai esti? numai tafnos si tachinand te recunosc.