ti-o fi suficient un gand, asa cum imi este mie? mai am si o banca pe prima alee secundara din dreapta, cum intri in parcul k, un decor de toamna tarzie, o pereche de manusi multicolore, cu varful degetelor neacoperite, un varf de nas rosu si un breton cam lung. plus un monolog. "domnule, acum ca v-ati induplecat sa va asezati pe aceasta banca, ce-mi apartine pana in maduva lemnului sau vopsit in maro, binevoiti a ma asculta pana la capat. eu chibzuiesc fiecare clipa dupa bunul meu plac. caci va plac, nu incape indoiala, si faptul ca v-am invitat in perimetrul bancii mele este dovada. nuuuu, nu trebuie sa va miscati! liniile vor deveni difuze pe hartia umeda, si tocmai asta incerc sa evit - echivocul. De aici si toate intrebarile mele puse, nepuse, nespuse, sus-puse, supuse. Da, puteti vorbi, buzele intepenite ma crispeaza, numai nu va miscati umerii si bratele, va rog, imi sunt cele mai importante curburi. sa incetez? agitatia mea va intareste? nervozitatea? oh."
doua taceri. trei linii difuze. o banca. a(l)ta, de fiecare data.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu