hm

putem spune ca era lung cat o dimineata neobisnuita pentru ea, deoarece in loc sa-si urmeze cursul cotidian, statuse cu ochii-n ecran, reincarcand din cand in cand pagina. cat despre fiinta nefericita pe care pasise, ei bine, coincidenta - o asociase candva cu un cactus, care o plimbase de-a lungul si de-a latul unui tinut necunoscut si caruia, drept multumire, ii fusese in cele din urma plasture. putem cita aici inceputul povestii, dar pentru continuare ar trebui sa fim copii, si nu mai suntem. Citat: Nu o să încep cu „a fost odată ca niciodată”, pentru că nu e cazul. Melcul de-i personaj în această istorisire există încă (măcar în percepția lui), în aceeaşi cochilie din care a ieşit pentru mica aventură. După unele posturi ale piciorului său, se spunea că melcul ar dispune de cruzime, dar el gândea că singura barbarie comisă era ronțăiala de pagini şi mai ales foi volante, din care mai păstra încă resturi (melc nătâng). Dacă „a tăcea ca melcul” i se potrivea pe deplin, considera că „a merge cu paşi de melc” ascundea un cusur, pentru simplul fapt, şi nu din alt motiv, că cei câțiva paşi în lungul şi latul cochiliei nu puteau fi considerați mers.