asa m-as duce, uf, tare m-as mai duce!
azi e liniste. fiecare din cei prezenti in grupul de ieri a plecat acasa sau aiurea. ninge viscolit si noi privim de undeva de sus, ca dintr-un ochi de camera, subtil plutitoare ca un ozn mic, biroul trapezoidal cu ferestre mari prin care, evident, se zareste cum ninge necontenit. o fata cu parul negru citeste o pagina alba si dupa gesturi si grimase, pare ca se identifica in ceea ce scrie acolo. termina de citit si isi indreapta spatele. noi continuam sa ne uitam la ea de sus. acum cu spatele drept, pare un semn de mirare asezat pe un scaun de piele. se afunda in el si isi lasa gatul lung pe spatarul moale. privirea ei este fix catre ochiul camerei noastre. de-aia ochiul nostru se sperie si se retrage brusc intr-un colt dosit. de-acolo ii vedem venele gatului, mai pronuntate acum ca pielea-i este intinsa. dupa cum inghite, ne dam seama ca ar vrea sa planga. isi mangaie lobul urechii stangi si revine la pozitia initiala. agita cursorul si mangaie randurile. strange din dinti si-si pleaca privirea mai jos, tot mai jos, spre ghete, astfel ca acum ii zarim numai crestetul. se intrevad cateva fire de par alb. razlet. apoi intoarce capul spre fereastra. sunt cateva flori de orhidee acolo. roz si delicate pe fundalul viscolului. nepotrivite. nepotrivita. si noi si ochiul stim ce gandeste ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu