t(r)i(c).k

normal ca o cauta pe fata ce sare sotronul, dupa cum ea il cauta pe cel ce sta la fereastra. cand era mai mica, se -ascundea intr-o RK, pentru ca, zicea ea, R-ul avea capul usor pe spate si-un picior inclinat in aceeasi directie, iar K-ul  -niste aripi, cu care zbura pana la telefonul public, cu fise de 1 leu in buzunar, de unde il suna pe el, ca sa ii povesteasca despre cum l-a pazit impotriva primejdiilor zilnice si ce versuri i-a mai scris in restul timpului, cand se odihnea pe norisorul propriu, neinzapezit. acum el este un K, o falfaire de aripi, o urma de vapori, determinata in principal de incalzirea globala, ce asmute la randu-i exalari, muribunzi si tristeti.