ma tulbura disparitia prin mahnirea nepotilor care vor intreba "unde e tataita" atunci cand vor merge in vacanta.
de fapt nu asta doream sa iti spun aici, ci ca omul acesta a murit impacat cu moartea lui (sau cu viata? sau cu sfarsitul? sau cu noi toti, cu copiii lui poate. nici nu stiu, atat ca era linistit si preotul ne-a si mentionat asta in spusele de la sfarsitul slujbei. in rest, a fost ploaie si in cimitir pamantul naclait. sunt teribile aceste obiceiuri care inca se mai tin, desi e complicat. nu am gasit niciun barbat sa tina "marul", asa ca l-a tinut o femeie, care avea copii si isi dorea dulciurile acelea pentru ei.
e greu.
am gresit cu un lamultiani. am gresit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu