cotidian

s-a deblocat un canal de comunicare, s-a descatusat o frica si a fugit, pentru ca pot oricand sa ma retrag in spatiul bucolic al padurii piticilor. lol, asteptam demisia si, dupa lalaiala de azi si dintotdeauna, imi vine sa spun m.uieeee, baaa!, ca o doamna crescuta en banlieue. mi-am dat ochii peste cap si am zambit, cu zambetul de dup-amiaza, tarsait in frecusurile verbale de zi cu zi, imaginand o privire asupra ta - dupa cum ii vad si pe ceilalti, numai linii si umbre. evidenta este linia orizontala, suspendata cam la 50 de toli.

rec*lama

tocmai ce-au ascultat ritmuri saltarete de manea intr-o reclama la unirea - excelent de buna sincronizarea cu noua lor spaima ca el s-ar putea sinucide din cauza datoriilor la cateva banci si-o companie de telefonie mobila, nici macar nu stiu cati bani le datoreaza, dar ei stiu bine ca banii s-au dus pe drumul unirii aleia vazuta din intamplare la TV intr-o reclama avand drept fond sonor o manea.

cam incoerent

Dupa trei zile petrecute asa pe sosele frumos serpuind pe coline, am ajuns in padurea piticilor, dotata din plin cu tot felul de elemente de poveste: lumina soarelui filtrata printre frunzele inca verzui, fructe de padure coapte si zemoase, ciuperci portocalii, inimioare roz cu miez galben agatate de tufisuri cu tepi, lac cu pesti argintii (nu, nu pestisorul de aur...), iar langa, o livada, in care merii inflorisera a doua oara. n-am gasit picior de pitic, decat o urma, care odata ce fu amusinata, starni si mai tare pofta de dat cu bicla pe dealuri. s-au relaxat toti z-icii, de zici ca, de-acum incolo, nicio intamplare, oricat de mica, nu va determina trezirea celorlalti pitici personali.

()

ca merg cu capul in jos, nu-i de mirare. ma fascineaza (la intalnirea cu un poet, am repetat iritant cuvantul asta, exact ca-n secventa lui mb cu fetita care la orice obiect/lucru/sentiment  :D ce i se oferea, exclama teatral "wow! exact ce imi doream!"; de parca tot ceea ce forma ambientul intalnirii noastre - alcatuit, printre altele din fum de mici, bere ieftina si un cantaret pe care eu, ca si majoritatea, nu-l pot numi asa - se transpusese in alt tot menit sa ma incante, sa ma imbratiseze, aproape sa ma sufoce cu atentia si cu degetele plimbandu-se pe spate, in ritmul altei muzici, cea a unei piese de teatru) pantofii celor care trec pe langa mine.

(de unde se dovedeste ca intre paranteze se poate scrie mai mult decat in afara lor)

underscored

imi fuge pamantul de sub picioare si ma apropii cu pasi repezi de stersul prafului.(voice off: de unde pasi, ca n-ai pe ce pune talpa!)

watch out

exista o intaia data; m-am razgandit in privinta unui dar, bucuria a fost cand l-am rost(u)it, pe urma praful ce va sa zaca peste el imi rascoleste matele si-mi da stari de voma. nimic nu poate fi, chiar de voia mea e nemarginita.  

(privire straina, fara strop de interes)

ma surp

cuvintele tale, ele insele, ma apleaca, ma sapa. nici nu-mi mai trebuie o groapa, imi sunt mormant, ingust, pe muchie.

perfect

acum

sa i se acorde ragazul pentru auto-analiza in care se afla, adica, practic, sa le puna pe toate pe o lista si sa evalueze daca-l tin puterile  sa mai treaca una. bataia familiara (cui?) pe coapsa si nivelul nasului mai ridicat decat cota acceptata ca normala, cuvintele seci si putine, putinul mintii, putinul plictiselii, putinul iritarii, al bunului simt care incearca sa scape printr-o "auto-analiza", datatoare de spatiu, timp si nepreocupare.

dracie

dracie, linistea mea e numai rezultatul unui auto-control riguros. sub asa stapanire (de sine), nu se mai lumineaza nimic, atunci cand trec. "pune tu ceva pe plaja aia!" caci sunt prea bogata.