saptamana 37

pot rezuma foarte simplu starea de fapt: astept saptamana 38. apoi, mi se va comunica data, in urma unor teste. "bagajul" exista cat de cat, dar nu contine elementele celebrei liste, batuta-n cuie in maternitatile de stat. "hainele de externare ale mamei, hainele de externare ale bebelusului, produsele dvs. cosmetice si neaparat, cerceii". ah, bun. n-am intrebat inca ce marca de produse se vor folosi pentru bebe, dar nici nu-mi fac griji din pricina asta, copilul va creste intr-o camera de bloc dintr-un cartier in care tipa pescarusii cu noaptea-n cap si nu intr-o bula sterila.

maternitatea privata pare minunata, ca un cer senin de noapte, pe care se vad doua luni, cea in plus fiind cea promisa. de cate ori am mers, mi s-au pus sosonii de plastic in picioare, insa la o ecografie, am asteptat pana ce au intrat pe rand alte paciente, cu alt grad de prioritate. metehne. plus glume. proaste. in timpul ecografiei: "2kg 400, ramane?" pardon? "ce, n-ati mers pana acum la piata? ramane sau nu ramane?" oh, mi se ridica o spranceana. nu pricep cum de aveti atatea paciente, imi spun in cap si nu raspund nimic. l-as concedia, dar nu e medicul meu, ci doar unul care se pricepe mai bine la ecografii. anestezistul: "fetita? e bine, fetitele sunt mai inteligente...pana la 14 ani." mda. o moasa: "fetita? o sa semene cu tati si o sa il iubeasca tot pe el." wtf?! e un scenariu?! salvarea mea se iveste sub chipul medicului ce va realiza cezariana, altul decat cel care mi-a urmarit sarcina. sunt atipica, imi spun toate amicele mele. intre pacienta si medic se creaza acea legatura sufleteasca, te simti parasita fara medicul tau. nu ma simt nicicum.
sunt doar deseori amuzata de gadaliturile de sub coaste si de freamatul vesel al unei burti din ce in ce mai mari.

saptamana 33

descopar acum ca perioada de sarcina se imparte in cazul meu in doua etape distincte: inainte si dupa lansarea bebelui pe directia de iesire. de luni, acesta se afla in prezentatie craniana, pozitie in care a ajuns printr-o tumba spectaculoasa insotita de o durere iute, acuta in jurul ombilicului si care a determinat si o circulara de cordon, ce-mi da frisoane. mi se spune sa nu ma impacientez, mai ales ca nasterea va fi prin cezariana, dar cuiul este acolo, sta bine mersi si face ravagii. senzatiile date de miscarile fetale sunt total diferite de cele dinainte, sunt mai dureroase si mai profunde si determinta muuult mai multe drumuri la cabina.

saptamana 32

un accesoriu tot mai important, la care inainte ridicam din sprancene considerandu-l un moft, o fita, este aceasta perna, fara de care nu-mi mai pot sustine burta pe pat. deocamdata mi-e partener nelipsit la somn, dar, utilitatea post-natala este explicita in imagine si titlu.

dupa ce m-a linistit cu un "sa va faceti griji cand nu simtiti miscarile fatului, nu cand va loveste cu putere", medicul m-a informat ca bebelul are capul tuguiat. "ca oblio?!" a venit firesc intrebarea. nu, nu ca oblio, o sa aiba un cap oval, nu rotund ca o bila. aha.

dieta s-a schimbat, mese mai reduse cantitativ, avand ca baza fructe, salate, lactate si peste. odata cu aparitia caldurii si cresterea tot mai apriga a burtii, au inceput sa apara si edemele, combatute cu apa din plin si miscare.

in rest, desi toata lumea ma ameninta cu un "bucura-te acum, ca o sa vezi tu dupa aia", nerabdarea incepe sa-mi domine trairile. nerabdarea de a vedea totul dus la bun sfarsit.

saptamana 26

ma uit cu neputinta cum mi se rotunjesc toate formele. e inevitabil mi se spune, desi dieta mea este controlata minutios. "te-ai schimbat", sunt cuvintele cu care sunt intampinata de cei ce mai vad dupa mai multa vreme. serios?!, imi vine sa le tip. NORMAL ca m-am schimbat, am trecut de luna a 6a!!!! revolta se domoleste subit insa - odata cu sutul primit sub coaste.

dupa ecografia 3d, nu mai exista loc de speculatii. bebele e de genul feminin si este numit acum "bebelina". copiii rudelor care mai ajung in preajma mea din cand in cand sunt fascinati de cresterea burtii si-mi pun intrebari despre cum a ajuns bebelusul acolo. eu as fi vrut sa le arat asta, dar parintii lor s-au oripilat - "in niciun caz". copiii sunt simpatici si-mi ofera variante de nume, de fiecare data altele: roberta, geta, emanuela, jenica. ii informez ferm ca o va chema liza si va canta la saxofon. asa pun punct comentariilor.

in fapt, inca n-am ales niciun nume, mai e ceva timp.

saptamana 20

mi s-a pus sare in cap si, cu atentie, am fost urmarita daca pun mana la nas sau mana la gura; am fost intrebata ce am pe mana si, tot cu atentie, am fost urmarita unde ma uit mai intai: in palma sau pe dosul ei; am fost intrebata in ce parte am simtit prima oara miscarile fatului, in stanga sau in dreapta, daca e agitat si daca eu dorm bine; mi s-a studiat burta din toate colturile, rezultand ca nu mi s-au latit soldurile si ca burta e tuguiata/mare/rotunda/mica etc. unii au decretat din prima ca e baiat, pentru ca eu nu pot fi mama de fata (?!).

peste toate astea si deasupra tuturor, curiozitatea mea e la cote minime. mai sunt cateva zile si aflu. si? nu-i ca si cum as avea inca doi-trei copii, iar acesta e musai sa fie nu's ce. un lucru la care ma gandesc este ca, dupa, imi vor trece prin cap numai nume de un anumit gen. in rest nu se va schimba nimic. o tabara va fi dezamagita, cealalta triumfatoarea posesoare a unui "ti-am spus eu!".

in general, trimestrul doi mi-e ca in carti. nu mai sunt greturi/stari de rau, marimea burtii e rezonabila, m-am obisnuit cu ideea si pot sa-mi tin spatele drept fara sentimentul ca daca stau dreapta, imi cade burta. nu am pofte aprige, doar o usoara apetenta spre alimentele dulci, pacalita cu iaurt si fructe uscate. forfota miscarilor fetale mi-aduce inevitabil zambetul pe buze, oriunde m-as afla. recunosc ca, in intimitate, imi mangai burta din ce in ce mai des.

saptamana 16

buna seara. sunt ludica, am implinit 59 kg si tocmai ce am trecut pragul celor 4 luni. am luat 4 kg in 4 luni, dar este irelevant pentru ce va sa vina. cica.

la momentul acesta, sarcina se rezuma in cazul meu la ce anume mananc. am trecut prin tot felul de etape, fara pofte exgerate si am ajuns in aceasta faza, in care imi face placere hrana usoara, fara prajeli, ca de exemplu cartofii copti, cu emmental si muuulta smantana sau lapte cald si covrigi de buzau (ceea ce mi se pare imbucurator, dupa ce in primele trei luni visam de la bors si varza acra la mancaruri cu sos). 3 portocale, 2 kiwi, o banana, un iaurt, un patratel de ciocolata neagra si 2,5 l apa intra obligatoriu in portia mea zilnica. beau si sucuri de legume, in care NU, nu-mi pun sfecla, din motive personale.

burta incepe sa devina vizibla si toate persoanele care se infig si pun mana pe ea, fara ca macar sa intrebe, sunt trecute pe o lista neagra. cele care cer voie, sunt refuzate nepoliticos.

nou-nascutii mi se par foarte mici, chiar daca au dimensiuni normale pentru un bebe de o zi. mie mi se par mici, mici si ma trece un fior rece pe sira spinarii cand sunt langa un asemenea bebe. dar pentru ca mai sunt inca 5 luni, il alung destul de rapid si NU, nu intru in panica.

altfel, este inevitabil. cand iti zaresc burta, toti incep sa dea sfaturi si sa iti povesteasca experiente personale sau auzite, in general despre nasteri dramatice. ignore, ignore, ignore. m-am cam izolat si sunt ok cu asta.

ah, si mai e o intrebare. " ce e?" habar n-am, deocamdata.

saptamana 12

constat ca pana voi simti miscarile bebelusului (4 1/2 luni, dupa carti), viata mea de sarcina este marcata de nerabdarea cu care astept urmatorul control medical. numai asa reusesc sa-mi linistesc temerile, desi toate celelalte semne de sarcina sunt prezente si se schimba odata cu trecerea saptamanilor. greturile s-au restrans la a doua parte a zilei, in schimb au aparut dureri de spate si sangerarile nazale din tam-nesam.

evit forumurile. parerile sunt subiective si situatiile difera de la caz la caz. in schimb, citesc carti. dintre cele rasfoite pana acum, aceasta mi se pare cea mai completa si bine structurata. (in plus, pe elefant.ro am gasit-o mai ieftina si mi-au adus-o acasa). singura hiba: informatiile despre dieta in sarcina, cam confuze si cu prea multe calcule si cantitati.

saptamana 8

sper ca criza isterica din dimineata aceasta sa fi fost punctul maxim al tumultului nervos in care ma vantur cam de cand gustul amar si-a facut aparitia. de control nici nu poate fi vorba, declicul ma domina.
episodul 2 din the human body mi-a clarificat anumite lucruri, dar nu mi-a luat din spaime. conform acestuia, mama si viitorul bebe trebuie sa fie doi luptatori. care sa se sprijine eventual pe cel de-al treilea. mie imi iese foarte bine de-a-ndoaselea.
altfel, natura isi urmeaza cursul. si bine face.

saptamana 7

trebuie sa trec de bariera asta. sa-mi dau drumul la gura in ceea ce priveste starea "speciala" in care ma aflu. vreau sa-mi curga bors la robinet si toate mirosurile s-apeleze la altii. vreau sa pot urca iarasi trepte fara sa gafai ca dupa un futai intens. vreau ca uterul meu sa ii fie culcus bun si primele trei luni sa treaca mai repede. vreau in ghete un borcan cu sfecla rosie sau macar niste castraveti murati. plus portocale, multe portocale. si iaurt cu fulgi de ovaz. am zis.

inceputuri: m-am pus pe plans la un ppt trimis in masa prin email. ppt-ul continea imagini cu animale ce adoptasera animale din alte specii. (wtf?!) apoi cadrul s-a intregit cu niste insemnari pe care mi-au cazut ochii din intamplare, exact in aceasta perioada - de ex ana e pozitiv al allei (sters intre timp, prea intima povestea, hm?) si insarcinatele lui k (trei, patru cred). conform cursului natural al firii, a urmat testul si vizita la medic. "un singur embrion, are activitate cardiaca deja. l-ati auzit?" am auzit ceva, da. dar am crezut ca-i un piuit de la UPS-ul computerului. "craniul are deja 6 mm". ooooo, deja?!