vvv

imi spune ca e o poveste identica finalului unei serii tv si asta e tot ce mai aud, inainte ca mintea sa mi se indrepte catre confortul emotional pe care obisnuia w sa mi-l asigure. acum, incapatanandu-ma in declaratii (scrise, ca sa nu le uit), frana de mana este trasa implicit si fruntea mi se izbeste de fiecare data tot mai crancen.

"vrei sa vin sa te coplesesc?"

40649

ce papadia campului (da, eu am fost si l-ul ala cu papadii, si ce?) poti sa faci cand w. intra fredonand ceva intre i'm singing in the rain si pusca si cureaua lata/ce barbat eram odata, decat sa te ridici, sa accepti mangaierea primita undeva intre mandibula, baza craniului si urechea stanga (detalii, detalii) si sa te lasi prada unei imbratisari, lunga cat drumul pana la libraria bastilia, doar pentru ca e disponibila si te anina. pardon alina.

son papa la gronde

unu, doi, trei/la perete stai! 

si stai, si stai si asteapta, nu la perete, ci in coltul cel mai indepartat al planului, nu al tau personal, ci al planului de la serviciu, ala putin inclinat pe care ti-o mai tragi uneori, in inchipuire, atunci cand nu e ocupat de planse a2 cu indicator si cote. 

ce ar putea sa ne enerveze cel mai tare, dragul meu watson, minciuna sau convingerea cu care a fost spusa? dorinta lui ca ea sa devina tu sau lipsa lui de interes ca tu sa fii tu fara ea? eh, dileme, dileme...si cand te gandesti ca noi toti incapem intr-un mar, daca am considera numai atomii. de ce nu intr-o lamaie sau o para, nu ma intreba, tot ce imi imaginez, este forta bombei nucleare care te-ar face sa dispari.

inca nu am ajuns la partea incitanta a formulei lui d-zeu.

pijamale reci

sa scriem mai des despre oameni mici, mici, mici, care isi urla monologul dincolo de usi identice. nu mai sunt poduri, pasii mari au trecut. ce ramane: o copilita blonda, deja marcata de "eat me" si "drink me" - mereu le incurca si in loc sa se faca mare, intra la apa, caci, dupa cum ti-am zis, toate trecerile s-au dus.

sunt cam obosita.

wonderland

"- si de ce s-a sters?
 - asa a fost minunea dumnezeiasca."

chiar si asa, drumul catre patratele incepe cu doua baterii perfect rotunde.

counting stars

la dublu. 

totul va fi la dublu anul acesta, ce-abia s-a deschis. astept sa te intorci din haiduceala cu madam agrafa, si nu stau, nu. coc fazani la cuptor, amestec tarte cu spanac, scutur casutele de praf, clincan (!) clopotei, stau cu ochii-n luminite, studiez arhivele securitatii si in general, nu prea mai dorm. iubesc linistea noptii, in care sunt doar cu mine (si cu tine in cap, evident).

altfel, niciun bilant. a fost un an bun (te pup, pa pa, btw). indrazneste si paseste in patratica sotronului cu nr. 2014 a celebrei alice. te asteapta, stralucitoare si cu zambetul pe buze.

punct

pentru ei toti, fara exceptie, suntem "bucuresteni scarbosi". si asta este atat de trist pentru mine in momentul acesta incat as putea incepe sa ning. nu cu fulgi albi, ci cu cenusa. mori si odihneste-te in pace.

tren(d)

o sa imi iau un domeniu, zise fata, nu a presedintelui, ci a lui.
oui, ca va - facu el apoi, in dulcele si domolul grai ardelenesc, mijindu-si ochii verzi pe sub cusma.
o sa ma tii minte. asta vreau, sa ma tii-n minte.
m-as plimba numai prin poduri si mansarde, cu lumini difuze, flitrate prin ceturi de praf si as scrie la tastaturi cu butoane rotunde si adanci.
m-as adanci si m-as lungi in pivnite reci, cu oase frecate-n tarana si cranii asezate-n cele patru colturi.
e un ceremonial sa ne privim - eu intotdeauna inspre pamant, tu intotdeauna inspre crestetul meu.
nu vreau sa imi strang parul.

stanga sus

eu nu mai visez nimic in ultima vreme, adorm pur si simplu, si-mi vine sa zic "butuc", dar nu rostesc cuvantul, ba chiar il alung din minte, pentru ca imi aminteste de doamna cu butucul din twin peaks, un serial care mi-a traumatizat copilaria. la fel dau o pauza si durerii remanenta dintr-o strangere violenta, care ma face sa trec peste toate bizareriile, ce-mi sapa mintea in anumite momente. nu stiu daca esti indragostit, ma indoiesc. chiar ma doare in coltul din stanga sus.

little talks

emotia poate fi deghizata intr-un monolog plin de onomatopee, fluturari de gene si intamplari, care mai de care mai amuzante si fasnete, povestite in fata unei sprancene extrem de mobila, in armonie perfecta cu turuiala vruta si nevruta. liliecii s-au trecut, mai facem un pas catre o papadie de un roz prafuit cusuta cu greu dintr-un fir gros de lana de peste mari si tari. desigur se pot tese sute de papadii din firul acesta, dar cred ca una si cu inca una iti sunt de ajuns. mai punem apoi de o marca inregistrata, de un domeniu si visam frumos. caci asa e in camera din fata.