tot asa

- o sa ma cauti pana la urma si asta numai pentru a-mi spune cele doua vorbe.

- oho, ti le spun mereu si fara sa te caut, si fara sa ma auzi, si fara sa ma vezi, si tot asa.

nu mai

intre timp, mi-am cremuit mainile cu cea mai grasa pomada gasita prin sertare. cand s-a intors in camera, usa unui dulapior ramasese deschisa si mi s-a parut ca vad pe fata ei o urma de nervozitate. n-am scotocit, daca asta iti imaginezi. nu-mi imaginez nimic. firele de par sunt la locul lor, neclintite.

stii ca, pe zi ce trece, ma obisnuiesc cu ideea ca sunt singura, in sensul acela pe care mi-l explica ea mereu, dandu-mi exemplul cu foamea, setea, filmul care pe mine ma emotioneaza intr-un fel unic. fiecare cu emotiile lui, de. vrei sa lucrezi? nu prea. ma simt sectionata de la mijloc. de fapt, imi percep numai mijlocul, ca tablia unei mese rotunde, deasupra -  o gramajoara de cenusa, dedesubt -  un perete alb. cu ce vrei sa umpli peretele? cu niste culori. si cenusa? e semn ca pe acolo a fost o valvataie. nu chiar, numai un foc mocnit.

emotii

deghizat cum esti si tot s-a gasit una sa ajunga la tine si sa te catalogheze drept nou-nout. ce-i drept, mi-am atins un scop azi, folosind doar vorbe, dar nu simt nici bucurie, nici impacare, ci mai degraba sunt sfarsita, ca dupa 12 ore de verificat criterii.

nivelul 0

cel mai mult ma revolta propria-mi naivitate. chiar am crezut ca voi fi pe lista aceea si, mai departe, ca voi capata libertatea de a ma desprinde.  pe dracu. nu fac parte din structuri parlamentare, prin urmare, n-am mot, si ca atare, nici loc pe lista. in plus, am de rezolvat si o problema concreta de fizica. daca o multime de antene sunt amplasate pe acoperisul unei cladiri, explicati cum de numai anumite camere beneficiaza de spor. sporu' casei, natural.

am ajuns la nivelul 0.  

ave

tremur din toti porii, cand sunt salutata cu numele primordial.

22.59

uneori stau agatata de singura vizita zilnica. daca linia nu e paralela, ma cuprinde panica si rasucesc butonul pana cand firul frant se intinde. imi reproseaza F ca las alte persoane sa raspunda la apelurile catre mine, pe drumul spre casa, mult prea tarziu pentru ea. de parca faptul ca o tin de vorba, in vremea scursa de la statia de tramvai pana la usa apartamentului, exclude orice risc. maine - neaparat.

ai vazut vreodata sala de ceremonie de la casa de casatorii a sectorului 4? lol. e mica mica si are o oglinda mare mare, ornata cu inimioare lipite ici-colo. in curte, un cupidon cocotat in varful unei arteziene, sta cu fundul itit fix catre scarile, pe care impricinatii coboara sub inevitabila ploaie de orez. carcotesc.

nu mi-a picat bine "the greatest". si da, recitesc acum scrisorile doamnei Te. tu?

pe vremea mea

am trecut de pragul la care parintii devin copii; ii iei de mana si ii plimbi prin clinici cu scari de marmura, iar ei te intreaba cu ochi mijiti daca "asta este particulara" , dupa care fac ochii mari cand, la iesire, lasi la tejghea cateva sute de lei noi pentru sase minute de consultatie. talonul de pensie tine loc de cativa banuti.

ma bucur tinand-o de mana, in dimineata calduta si rarefiata de dupa ploaie. macar sa pot face mai mult.

mai

esti pus pe jar, iar eu stau acasa cateva zile. nu sunt convinsa de realitatea acestor decizii, luate intr-o singura noapte. ma gandesc ca pana vineri, se vor estompa toate amenintarile lor voalate si lucrurile vor intra in normal, incepand de luni. doar un comunicat de presa nu va fi suficient pentru linistea celor o suta. mai stau pana in mai.

Y

nici

dupa ce nu unul, ci doua personaje m-au privit mai indelung decat timpul mistuit pe un simplu contact vizual la trecerea pe peron, m-am intrebat muta daca nu cumva imi curge sange din nas. nu-s nicidecum obisnuinte, nici primul fapt, nici ce-l de-al doilea.

moment

daca mi se zbate ochiul stang intr-o zi de marti, 13, stii cumva ce semnificatie are? ma iscodi el, cu un deget in ochiul care, inrosit fiind,  se-agita probabil, asta dupa ce se trasese doua scaune spre mine, ma intrebase ce citesc si eu ii aratasem coperta cu sfantul ortodox grec. il atrasese movul copertei. pe mine ma intereseaza momentan doar povestea, i-am spus, iar el mi-a replicat ca la un moment dat va trebui sa coboare. oricum intemeietorul romaniei va veni dupa tb, dar asta nu mai e stire in prime time, pen'ca mandatul sau se sfarseste in 2013, iar lumea in 2012.

dit

dupa doua trei clickuri, un ilustru necunoscut iti poate provoca o stare de amaraciune, chiar daca acu' ceva momente nu auzisesi nici de inceputul, nici de sfarsitul lui. poti empatiza, dar a-i scrie stihuri in memoriam, dupa cateva secunde de luare la cunostinta, hm, distonant.

retoric

ziua asta mi s-a parut scurta - o spun de parca ziua inseamna numai orele de serviciu. am luat-o pe aratura cu totii, fiecare pe santuletul lui insa si cum santuletele se intersecteaza la un capat (al puterilor, in cazul nostru), ne trezim tipand unii la altii din te miri ce. suntem urmariti, ascultati, inregistrati, poate chiar acum cand bat acum-ul, bataile mele sunt arhivate frumos intr-un dosar colorat. la ora 3 erai treaz, la ora 5 esti epuizat. conspiratia mondiala te vrea mort in simtiri, pus in barca celorlalti, adus si aruncat pe culmile disperarii. unde sa te duci? si trebuie sa faci lectii, sa prepari o cina, sa pregatesti cateva haine pentru inmormantarea zilei de maine. si tot asa.

formula

ma uit la ea: zambeste de cand am venit si au trecut ceva minute. e intr-o bucatarie, cum altfel decat roz. te miri ca zambesc? am o formula magica, (pe)trecuta din mama-n fiica. a? dispari minte creata in pilaful cu verdeata. ohooo! buna formula. functioneaza? nu se vede? imi zambeste, amestecand in continuu in cratita cu orez, de pe foc.

are un sort (sic!) de bucatarie roz, pe care zboara baloane rosii.

puls 75%

metaforele cu barci esuate si capitani care (se) dau la fund  imi provoaca stari de voma si dureri de cap. imi trambitez intentiile in fata voastra si voi va-ngrijorati  si-mi trantiti solutii fara noima. numai hartia aceea ma va linisti. "pentru cate minute?" suficiente pentru a nota inca trei randuri.

uof

nu stii sa te jooci, nu stii sa te jooci! iar eu imi dau peste maini, caci ar trebui sa-mi ascult interioarele si nu picioarele.

cyfawtmms

disparitia ei brusca m-a proiectat la ani-lumina de ceea ce-mi sfarteca stomacul nu demult. la ce bun un stomac intreg?

gasesc printre randuri si in succesiunea voita a pozelor tale mici, intelesuri ce ma alina. fireste, sunt doar interpretarile mele.

ramai cu bine, ma intorc. sunt nerabdatoare sa merg la casa cu lac.

vom

maine ma imbrac in violet si ma duc sa ma plimb si-eventual sa tip, ca ma opun cu desavarsire sa semnez la-ntai aprilie hartii datate la craciunul trecut. traiesc in lagar dupa cum se vede, dar in curand totul se va sfarsi. si la sfarsit voi iesi ciufulita si in sfarsit voi avea timp sa ma odihnesc, precum sfantul nectarie, al carui cuvant nu il iau in van, caci tocmai ce l-am inceput.

surpriza ta a picat nemaipomenit de potrivit. :)